joi, 30 octombrie 2014

Al 6-lea simt venit din suflet chinuit

M-am trezit captiva intr-o zi cu soare, in patul meu morocanos. Abia scapasem dintr-o lume in care mi se prezentau scene de violenta, din ganduri ale subconstientului ce ma apasau, dureau, agitau. Am pus hotarata mana pe telefon si am sunat-o pe cea care suferea in acel orizont indepartat, acum fictiv, ca si atunci.
-Alo!
-Ce faci?
-Abia m-am trezit! Tu?
-Muncesc!
Era un dialog banal si monoton, ca de fiecare data cand comunicam pentru prima oara in ziua respectiva. Parea la fel de ocupata si plictisita ca in fiecare zi a existentei sale. Avea pe suflet multe apasari, ce reuseau sa ii innegreasca sufletul si sa ii manance linistea mintii.
-Am si eu o rugaminte la tine! ii spun plina de incredere ca ma va ajuta in problema ce mi-o creasem singura, deoarece sufletul ii era divin.
-Spune! raspunde, presimtitd parca iminenta prostie pe care aveam sa i-o spun.
-Am si eu nevoie de o adeverinta, ca azi am test la anatomie si nu vreau sa ma duc pentru ca am incercat sa invat, dar nu imi ramane nimic intiparit.
-Nu!
Atat raspunse, sec, hotarat si apasat.
-De ce nu inveti? Ti-am oferit toate conditiile, te-am ajutat, iar tu…continua sincopat si cu parere de rau pentru ceea ce nu infaptuiam, asa cum ar fi trebuit sa fac.
O mai rog de cateva ori si raspundea la fel de decisa ca nu va face asta si ca va trebui sa ma duc la facultate, indiferent de ceea ce voi face (voi pica sau nu testul la anatomie, care era de asemenea cu plata), iar dupa ce termina de explicat acestea, ma lamureste si asupra faptului ca este ocupata la servici, ca nu mai poate vorbi si inchide telefonul, fara sa isi mai ia bun ramas.
Eram singura in pat, innotand alaturi de ganduri cretine, simturi de deznadejde si lacrimi fierbinti. La un moment dat, la aproximativ cinci minute dupa ce imi inchisese telefonul instant, aproape fara sa imi dau seama, ma suna inapoi. Am inceput din nou sa o rog in diverse feluri sa faca rost de acea adeverinta, dar isi pastra parerea si hotararea ca si cum presimtea ca ceea ce facea era benefic. Plangand fara oprire si facandu-mi sufletul amar, ii zic necontrolat, adancindu-ma in tristete si respiratii aproape inexistente:
-Am visat cum erai batuta! Mereu ma gandesc la tine…si plangeam chinuindu-ma sa respir si sa opresc tristetea din mine, pe care stiam ca i-o transmit.
-Du-te la facultate si da testul ala! Nu fi incapatanata! AZI O SA AI NOROC! Ce va fi, va fi! O sa ii spun tatalui tau sa iti puna bani pe card sa platesti testul.
Era de nedescris cat de decisa putea fi, cat de luminata ii era simtirea, inima, sufletul, mintea. Am ajuns la facultate si am dat cu greu si cu regret acei bani pentru a reface acel test, apoi am ajuns in sala de examen, asteptand subiectele. Tremuram ca varga si ma gandeam doar la mama, cand rostise doar atat : “AZI O SA AI NOROC!!!”. Imi picasera subiecte nedescris de usoare si reusisem sa ma si degrevez de materie in examen. Dupa ce am iesit din facultate, totul in jurul meu era frumos, dumnezeiesc, divin. Oamenii erau mai frumosi, gandurile mele senine, iar sufletul imi calatorea doar in clipele frumoase, pe cand din minte nu imi iesea vocea mamei.
Am ajuns acasa si am sunat-o cerandu-mi iertare, multumindu-i sincer si plina de regrete ca am pus la indoiala indemnurile sale. Simteam din vocea sa multumire si mandrie, iubire si fericire. Toata ziua mi-a fost splendida, petrecuta doar printre clipe si momente, ore si minute invaluite de o fericire totala, insotite toate de sufletul extaziat, de prezenta vie a mamei in existenta mea.
Astazi, mi-am dat seama ca nu exista comparatie intre mama si oricare alta femeie din lumea aceasta trecatoare. Am constientizat ca nu pot concepe momentul in care va trece in nefiinta , in care existenta imi va deveni sumbra, creierul plumburiu, ochii nevazatori, urechile surde, trupul nepasator.
Ti-ai imaginat vreodata cum iti va decurge existenta dupa ce mama ta nu va mai fi, draga cititorule? Cum va fi cand iti vei aminti ca ai jignit-o si nu ti-ai cerut scuze, pentru ca erai prea mandru?
Mandria si neascultarea invita in viata ta hazardul….






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu