Privelisti si dorinte in buchii

        Din asternuturile ce o inconjurau cu atata blandete si caldura, a ajuns pe scaunul din fata biroului, chinuindu-si coloana vertebrala. Motivul este lesne de inteles, caci ceea ce cititi acum, este ispita ce-i  alunga somnul si-i umple mintea.

         Sub lampa chioara, cu o oglinda ovala in fata si fel de fel de lucruri insirate pe birou, sta cu un caiet in fata, cu pixul in mana dreapta si mazgaleste. Mazgaleste in nestire cuvinte ce danseaza aiurite in fata mintii si creierului cantandu-i necontenit, iar ea zboara. Ii calatoresc ochii catre patul nici mare, nici mic din dreapta trupului sau si il zareste dormind pe B., acoperit aproape in totalitate de patura imensa si grea, ce-i tine de cald. Din cand in cand, el isi schimba pozitia corpului, oftand adanc, fara pic de constiinta. Sta pierdut in odihna.

           Pe fereastra din fata biroului vede balconul minuscul si din acesta isi indreapta privirea catre sirurile de cladiri ce o-nconjoara, zarind si o mica parte a Bulevardului F. Din blocurile ce se-nalta ici sau colo, observa ferestre luminate, martore ale nelinistii omenesti in dimineata tarzie. Privind cerul in infinitatea sa, cerceteaza degradeul culorilor de la albastru inchis pana la albul murdar spre gri si invers. Stelele sunt aproape absente, iar luna-i disparuta. Racnetul scos de vant, intr-un mod barbar ii infioara auzul, pielea si firea, iar frigul ce-l insoteste ii ingheata inima. Strazile-s inca luminate de felinarele neobosite, slugi ai noptii.

          Ochii ii sunt grei si simtamintele-mprastiate in colturi de lume, iar odihna parca-i e interzisa. Vrea sa aiba parte de ea, dar asemenea zilei de astazi exista multe nopti ce ii devin albe, caci inchide ochii si cuvintele-o apasa. Cuvintele i se invalmasesc in linistea mintii sale obosite atunci cand inchide ochii, ducand-o la disperare, punandu-i mainile sa scrie, sa le infatiseze. Vor sa formeze idei, unele langa altele, si-s mandre cand sunt asternute pe hartie si se falesc, parand interminabile uneori. Cuvintele mintii ei sunt nerabdatoare si nu-nceteaza a se perinda, obligand-o la propozitii banale sau pompoase, alcatuindu-i ganduri sumbre, vulgare, gingase sau istete.

Se-ntreaba acum sarmana fiinta, muncindu-si existenta:“ Eu cand voi deveni cuvant, sa pot fi citita si sa ma mandresc cu intelesul ce-l exprim? In cate cuvinte voi fi descompusa vreodata? Candva voi fi transpusa in buchii, sa ma pot dezvolta, sa-ajung poveste maiastra? ”

Rog cititorii sa-i raspunda amaratei ce vrea sa devina poveste…