Din
asternuturile ce o inconjurau cu atata blandete si caldura, a ajuns pe scaunul
din fata biroului, chinuindu-si coloana vertebrala. Motivul este lesne de
inteles, caci ceea ce cititi acum, este ispita ce-i alunga somnul si-i umple mintea.
Sub lampa
chioara, cu o oglinda ovala in fata si fel de fel de lucruri insirate pe birou,
sta cu un caiet in fata, cu pixul in mana dreapta si mazgaleste. Mazgaleste in
nestire cuvinte ce danseaza aiurite in fata mintii si creierului cantandu-i necontenit, iar ea zboara. Ii
calatoresc ochii catre patul nici mare, nici mic din dreapta trupului sau si il
zareste dormind pe B., acoperit aproape in totalitate de patura
imensa si grea, ce-i tine de cald. Din cand in cand, el isi schimba pozitia
corpului, oftand adanc, fara pic de
constiinta. Sta pierdut in odihna.
Pe fereastra
din fata biroului vede balconul minuscul si din acesta isi indreapta privirea
catre sirurile de cladiri ce o-nconjoara, zarind si o mica parte a Bulevardului
F. Din blocurile ce se-nalta ici sau colo, observa ferestre luminate, martore
ale nelinistii omenesti in dimineata tarzie. Privind cerul
in infinitatea sa, cerceteaza degradeul culorilor de la albastru inchis pana la
albul murdar spre gri si invers. Stelele sunt aproape absente, iar luna-i
disparuta. Racnetul scos de vant, intr-un mod barbar ii infioara auzul, pielea
si firea, iar frigul ce-l insoteste ii ingheata inima. Strazile-s inca luminate
de felinarele neobosite, slugi ai noptii.
Ochii ii
sunt grei si simtamintele-mprastiate in colturi de lume, iar odihna parca-i e
interzisa. Vrea sa aiba parte de ea, dar asemenea zilei de astazi exista multe nopti ce ii devin albe, caci inchide ochii si cuvintele-o apasa. Cuvintele i se invalmasesc in linistea mintii sale obosite atunci cand inchide ochii,
ducand-o la disperare, punandu-i mainile sa scrie, sa le infatiseze. Vor sa
formeze idei, unele langa altele, si-s mandre cand sunt asternute pe hartie si
se falesc, parand interminabile uneori. Cuvintele mintii ei sunt nerabdatoare
si nu-nceteaza a se perinda, obligand-o la propozitii banale sau pompoase,
alcatuindu-i ganduri sumbre, vulgare, gingase sau istete.
Se-ntreaba
acum sarmana fiinta, muncindu-si existenta:“ Eu cand voi
deveni cuvant, sa pot fi citita si sa ma mandresc cu intelesul ce-l exprim? In
cate cuvinte voi fi descompusa vreodata? Candva voi fi transpusa in buchii, sa
ma pot dezvolta, sa-ajung poveste maiastra? ”
Rog
cititorii sa-i raspunda amaratei ce vrea sa devina poveste…
