Gandurile mi se impleticesc si
lupta cu mine. Sunt doar o idioata… tin in mine frica si ura, dragoste si
mila. Mi-e frica de el, de reactiile lui, il urasc pentru faptul ca m-a obligat sa
pornesc in viata pe un drum ales de el, fara ca eu sa fiu intru totul de
acord. Pe ei ii iubesc pentru curajul pe care il au in fata lui, dragostea
curata pe care o poarta in sufletele lor bogate, desi goliciunea locuieste si in
a lor existenta…
"Te intrebi de ce exista goliciune
cand totusi au bogatie?"
Au la fel ca mine tristetea aceea oarba care nu
dispare. Nu dispare pentru ca e hranita de gesturile lui, de vorbele lui
diabolice, de chipul sau hain. El tine dragostea ascunsa, prizoniera… E incatusata
de mandrie si orgoliu, care de acesta sunt imbratisate si acceptate ca si cum sunt
cele mai scumpe pe lumea asta si oricine le doreste.
“Ce ai deveni tu bruta, daca ar
disparea mandria din corpul ala manjit de rautate si nervi?”
Mi-am pierdut dorinta de a ajunge
acasa, acolo unde am crescut, pentru ca sunt constienta de prezenta sa ce imi va
provoca scarba.
"De ce stii tu doar sa impui, sa inchizi timpanele la dorintele
altora, sa-ti strangi inima in pumni pentru a nu iti pierde orgoliul? Asa vrei sa
iti pierzi tu existenta? Vrei sa dispari din lumea asta cu inima otravita de
regrete si idei fixe, timpanele surde, ochii rai, gura otravita de vorbele rele, mainile
manjite de durerea ce i-ai provocat-o ei, ani de-a randul?"
Nu sper decat la o schimbare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu