Astazi am vorbit din nou, dupa o saptamana in care nu ne-am adresat
niciun cuvant amarat...
Nu ne-am mai vorbit, pentru ca eu am decis
sa nu mai urmez calea aleasa de tine pentru existenta mea si am renuntat la
medicina.
Ti-am socat bolnaviciunea visului tau snob
si nu ai mai vrut sa ma auzi, caci asa cum am dezvaluit in povestioara mea
anterioara, mandria te reprezinta...
Am sunat-o cu sufletul spanzurat de
curiozitate si iubire, pentru a vedea daca firul vietii sale nu s-a
intrerupt, dar ai raspuns tu. Nu m-as fi asteptat...
-Da!
-Ce faci? am
intrebat cu o voce joasa si plina de dezgust fata de tine.
-Bine! a fost raspunsul tau sec si amar, dar plin de orgoliu.
A urmat o pauza infinita intre existentele noastre si apoi am
cerut-o pe ea la telefon, caci nu mai puteam respira de dorul sau. Vocea-i m-a
facut sa uit de orice rau si eram imbalsamata de dragoste pura. M-am hranit cu
sufletul sau frumos, vocea sa calma si gandurile-i sincere, iar de bestia ce te
reprezinta, uitasem.
A insistat sa vorbesc cu tine, desi stia faptul ca trupul, mintea, sufletul
si toata entitatea mea se ofileau din uscaciunea ce tu o pulverizai fara
greutate prin orice por, vorba…
Incercam sa leg cu tine o conexiune, dar erai rece si diabolic.
La
un moment dat ai inceput sa iti descosi gura aceea cusuta cu prostie si mi-ai
prezentat urmatoarele apasari :
“Duminica am dat de patru-cinci parinti care vorbeau de copiii lor. Unul
din ei avea fiica la facultate in anul cinci si avea un loc de munca foarte bine platit. Tu, insa, nu ai mama, nu ai tata, suni
doar cand vrei.”
Ma durea iar.
De ce vezi exemple in altii si nu crezi in mine, orbule? De ce ma
critici pentru visul meu si alegerile pe care le fac?
In timp ce luptam cu mine insumi, sa nu ma podideasca plansul, tu
ai continuat:
“Ai facut din nou cost suplimentar. Ti-am spus sa nu mai faci!
“
Atat de mult iti infrumuseteaza tie viata banii, in locul celor trei copii
pe care ii ai si o sotie loiala, iubitoare, care iti suporta tot cretinismul de
care esti plin, pentru ca te iubeste?
Nu iti ajungeau criticile, asa ca idiotenia de care dispuneai din
plin, te-a indemnat sa continui…
“Eu cred ca te vei plafona si nu vei ajunge nicaieri, desi m-as
bucura sa nu fie asa! “
Stateam si ascultam tampa cum creieru-ti innamolit de rau si
indoctrinare iti conducea gura catre vorbe grele. Nu te-am intrerup si la final am spus doar:
“Nu ma voi plafona! “
Am vrut sa inchei cat mai repede dialogul, asa ca am rostit: “ Noapte
buna! “ , dar nu ai facut decat sa inchizi apelul, fara ca macar sa imi raspunzi
ceva.
In primele secunde nu am gandit decat atat: “Ce badaran! “ . Imi
veneau doar cuvinte urate la adresa ta, ca sa iti imbrace caracterul si nu ma
puteam abtine, dar la gandurile bune ale Iuliei, care ma sunase la 2 minute dupa
ce am terminat conversatia, te-am uitat.
Ea ma sunase sa imi spuna ca ii este dor de prezenta mea, de
gesturile haotice pe care le am zi de zi. Citise povestea despre tine pe blog
inainte sa puna mana pe telefon…
Consider ca tu nu meriti respectul oamenilor, caci tu nu respecti
omenirea, tu respecti banul dupa care alergi secunda de secunda, insa nu se lasa
prins de tine.
Sunt un nimeni in lumea asta trecatoare si nu am vreun drept sa te
critic, ori sa te judec, dar Dumnezeu o va face si nu iti doresc decat multa
intelepciune in lumea ce va veni, daca in aceasta nu o accepti.
Te iubesc si nu voi ascunde asta de nimeni! Te iubesc, chiar daca
tot ce faci e sa ranesti necontenit…
Eu nu vreau mandria si orgoliul in viata aceasta atat de
frumoasa, caci am de oferit multa dragoste si respect, chiar si pentru cei ce ma
vor sfarama!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu