joi, 9 iulie 2015

Pierzand in tot intregul...

M-am pierdut in ochii tai albastri
Cand m-ai ispitit cu tot intregul ce te-alcatuieste,
In pijamale inexistente
M-am pierdut in caldura.

C-o raza din tot intregul ce te-alcatuieste,
Adesea mi se topeste trupul sub existenta ta,
In goliciunea implinita
M-am pierdut in placere.

Cu o unda din gemetele-ti vagi,
Inlauntrul sufletului meu
Se-oglindesc hapsane sentimentele,
Caci m-am pierdut in tine.

Lasa-mi muritorule viata-n tihna
Si nu ma mai pierde in noi,
Soarbe-mi lacrimile de fericire
Ca sa ma pastrezi in vesnicie.

https://www.youtube.com/watch?v=Mgdgl8reNEw



miercuri, 3 iunie 2015

Dorul

Te chem Doamne-n ruga mea
Şi-Ţi mărturisesc acum
Cum apasă-n suflet surd
Dorul de “Am cunoscut”.

Pune Sfinte-n trupul meu
Ajutor şi alizeu,
Să ducă din gândul mut
Dorul de “Am cunoscut”.

Tensiune sau sentiment,
Nu sunt doar de ornament
Căci din minte-mi pleacă-acum
Dorul de “Am cunoscut”.

Doi ochi blonzi şi buze ude
Desene pe piele crudă,
Gura iar strigă-n zadar
Dorul de “Mai vreau măcar…” !



joi, 16 aprilie 2015

In secunde

Intr-un inceput n-ai crezut
Dintr-o vinovatie am sfarsit
Spre un final nu ne-ndreptam
Amar spre moarte noi urlam.

Destramarea sta in ceasul acesta,
Iar cu indiferenta nastem prostia
In mandrie iti gasesti caldura
Noi ne stingem in secunde.

Apara Doamne sufletele noastre,
Pacate alunga din trupurile seci
Stinge Sfinte agonia, redandu-ne armonia,
Hristoase, fa din noi un intreg.




https://www.youtube.com/watch?v=lwKWavreqV8

miercuri, 1 aprilie 2015

Raspuns pentru nebunii din spital

Traiesc si nu spun nimic
Sunt cu tine si exist
Visam nebunia ochilor tai
Cum imi priveau tristetea.

De ce m-astepti
Si de ce visezi la prostii?
Vezi de zidirea
Spitalului de nebuni!

Acest fel de a fi
Nu stiu daca-l voi conserva,
M-asteapta un spital pentru cord
Si-un salon pentru nervi.

Unde cauti atata logica
In intregul demers?
Amintirile nu-s sterse
Si contururile precise.

Acum stii ce-i norocul
Sa traiesti langa femeia
Ce tu crezi ca da lumii foc
Si-ntruchipeaza ispita.

Asteapta cu rabdare
Si lasa necazul si pustiul
Temerea va trai cu tine,
Chiar daca ma stii deja.

POATE CA, INTRE TIMP,
CHIAR SI TU TE-AI SCHIMBAT,
UN PACAT PARASIND
ITI ASUMI ALT PACAT.

Nu stiu ce-are numele meu
Cu ce imi spui zilnic
Dar rodul divin nu-s eu,
Ci doar fiica lui Dumnezeu.

Indaratnic ma port
Sa-mi revin, sa-m-adun
Iar tu faci pentru noi,
Un spital de nebuni.

Ne vom odihni
In camasa cu lant?
Terapia cu soc
E pentru fostii amanti?

Din lacrimile tale
Sa faci si mai la Sud
Un spital de nervi
Un spital pentru cord.

Acolo bate soarele
Intr-un fel ingeresc
Ca sa-ti dea de-nteles
Ca si eu te iubesc.

Dimpotriva, eu
Te iubesc
Chiar de vii si de pleci
Si-i util pentru vesnicie.

Voi urca pe munti
Si-o sa raman in razele soarelui
Iubindu-te cu sens
Caci tu contezi.

Azi inca ma joc
De-a misterul intreg
Cei din jur ori nu stiu,
Ori, stiind, nu inteleg.

Treptat voi simti
Cum fiorul se-adanceste
Si voi avea sa le-arat
Ca-n poeme suntem, noi.

Si-atunci vom lupta
Sa ramanem in istorie
Caci in versurile noastre
Este chiar dragostea.

Si nu ma vor umili
Si nu-mi vor contesta dreptul
Si-as fi vrut sa ma numesti
Caci raul nu-ndrazneste.

O s-apar, pe nedrept
Dupa ce vei muri
Ca un alt personaj
Scris de alt autor?

N-am sa neg
Niciodata adevarul
Ca-ntre noi a fost
Si-acest dulce conflict...


Voi face oare recurs
S-arat cine-am fost,
Intr-atatea femei
Ascunse dupa masti?

Tu vei fi mereu
Primul meu atu
Si-amandoi vom declara
Ca eroii suntem noi.

Poarta-ma-n ganduri
Si lasa sa ploua
Cu vantul de-afara
Si soarele-n roua.

Astfel adeverim
Ca si azi ne iubim
Si murind vom fi,
Soti legitimi.






marți, 24 martie 2015

Caibula Geihun

Poartă mereu şapcă,
Că păr nu mai are,
Goblinu-l umblă
Şi-n deal, şi-n vale.

De buzunar îi atârnă
Şi-o căciulă pufoasă
Încălzindu-i chelia
În iarna geroasă.

Caibula Geihun,
Aşa cică-l cheamă              
Originea-i ciudată,
Turco-tătară.

Naviga într-una
Prin mările lumii,
Cunoaşte lumina
Din semnele lunii.

Alcool iar consumă
Şi dansează cu-ardoare,
Tutunul nu-i place
Plămânii-s paloare.

Bătrâneţea nu-l ajunge
Şi frica de moarte,
Că are în sange
Nebunia triumfătoare.

Îi cam place viaţa,
Gagicile bune,
Nu se opreşte
La puţinul din lume.






miercuri, 18 martie 2015

Întrevederea fără judecată

         Dimineaţă.  Nici măcar nu a răsărit soarele, iar eu mi-am început ziua. În pat, cu o poziţie în care îmi nimicesc coloana, ţin laptopul pe braţe şi tastele sub degete.  Ascult cum respiră omul de lângă mine şi-mi văd în continuare de activitate. Rememorez ziua precedentă şi intâlnirea cu amicul pe care nu-l mai văzusem de ceva vreme.  Aceiaşi tunsoare a ultimei întrevederi, acelaşi zâmbet cald si mâinile ce se bucură de o atenţie deosebită din partea sa. Tot timpul am admirat fineţea de care se bucură mâinile lui şi grija neexagerată pe care si-o dedică întregii existenţe.  Acum, eu purtam ochelari, iar şocul său a fost destul de evident, dar nu într-un mod negativ. Era curios dacă am mai schimbat ceva din look-ul meu în ceea ce priveşte tunsoarea, căci destul de des în ultima perioadă, podoaba mea capilară se bucură de întalnirea cu maşina de tuns. Aveam insă părul de o lungime contradictorie asteptărilor sale, dar i-am promis că va fi sunat când voi rămâne din nou cu una din tunsorile extravagante.  
        Găzduiţi de o cafenea în care eu nu mai fusesem vreodată (ce-i drept, nu prea mă impac cu ele, din motive necunoscute până şi de mine), ne povesteam întâmplări ale perioadei in care legătura dintre noi fusese absentă.  Privea din nou cu o figură şocată de curiozitate, cum viaţa mea era născută de la zero. Îşi putea explica acum dispariţia Mădălinei de pe facebook, numărul de telefon care nu mai exista şi domiciliul la care dânsa nu mai locuia, inclusiv relaţia amoroasă ce devenise de domeniul trecutului. Poveste dupa poveste, intrebarea sa nu fu într-un final decât una:
    -Una peste alta, eşti fericită?
    -Da şi simt că evoluez.
    -Asta este foarte bine. Lasă atunci ce a fost şi inconjoară-te de oameni in preajma cărora te simţi bine şi care crezi că îţi merită compania.
        Nu mi-am mai găsit replica. Unde-mi erau cuvintele? De ce nu-ncerca să mă judece cum fac mulţi şi cum de nu mă respingea? Nu am putut decât să zâmbesc.De atât am fost în stare.
Mai târziu în maşină, plimbându-ne, mi-a împărtăşit faptul că pentru el am ramas acelaşi om de la început şi nu am putut simţi decât fericire. I-am replicat :
    -Eşti una din puţinele persoane cu care mai ţin legătura.
    -Pentru că dispun de neutralitate, nu?
Ştia exact ce apreciam la el şi mi-a plăcut să îl stiu conştient de asta.
    -Îmi place că ai rămas la fel, un bun interlocutor. Cu toate schimbările! îmi dezvăluia,  în timp ce aşteptam la semafor.
         Nu mai vroiam să aud laude. Îmi fusese de ajuns să stiu că mai există oameni care incă mă apreciază. Câteva cumpărături impreună printre discursurile pline de umor, drumul spre casă, o îmbratişare de bun-rămas şi întrevederea fu gata.
Mă-ntreb acum: “Vor înceta oamenii sa judece vreodată? Voi câţi indivizi/individe de genul celui/celei care nu judecă aţi întâlnit de-a lungul existenţei voastre?”







duminică, 8 martie 2015

Ancoră şi venin

Lăsaţi-mi lacrimile să curgă
Şi de venin să mă eliberez,
De răutate să uit
Şi bârfele să nu le mai rostesc.

Bagaje construiesc zilnic,
Le arunc de pe podul luminii,
Dispar in neştiinţă,
Căci zorile mi-s străine.

Timpul e pe buzele tale,
Căldura o ţii în mâini,
Ancoră ţi-e inima
Şi-ţi oglindeşti sufletul pe chip.

Greşeli sunt şi-n iubire,
Dar timpul topeşte cearta dintre noi,
Veninul dispare lent,

Iar noi gasim din nou dragostea noastră!




marți, 3 martie 2015

Persoane-n mine, incaperea-n tine

De suflete-mbatate
Astazi suferim
Si de dragoste nespusa,
Maine vom muri.

De lacrimi curse
Si zambete-n zadar
Azi iubim,
Eu maine dispar.

Doua persoane-ncap in mine,
Alte sapte traiesc in tine.
Nu le cunoastem pe toate,
Dar ne iubim cu-amar.

Amar e gustul iubirii
Si cat de dulci sarutarile
Barbare ne sunt imbratisarile
Urate ne sunt lacrimile.

Amnezie e-n versurile noastre
Si pasiunea-i infinit
Gura-i comoara mincinoasa
Inima de nepretuit.

Nu ne cunoastem
Si-amandoi disperam,
Doua persoane-ncap in mine,
Alte sapte traiesc in tine.



https://www.youtube.com/watch?v=wB_4FnjbDMg

miercuri, 18 februarie 2015

Fugara

Cat plictis sa-ncapa in viata asta?
Si cata monotonie?
Cate vorbe goale,
In atata pledoarie?

Urlete din strada
In lumina zilei
Si zgomotele mintii
In lumina lunii.

Implicare-n multe,
Neglijarea-n toate.
Camera-i obscura
De linistea moarta .

Ochii-mi sunt apatici,
Clipesc a mirare
De vorbele-mi marunte
Ce cauta scapare.

Rad ca idioata
De cuvintele-mi pline
Si buzele-mi sunt proaste
De-atata lacomie.

Sunt dusa de pe lumea aceasta,
Caci mintea mi-e goala
Si inima-i fugara.



https://www.youtube.com/watch?v=AF2UZrhsL24

joi, 12 februarie 2015

Inselata de minciuna

Pescarusi in inaltul cerului
Si ochii mei plansi pana la Dumnezeu,
Sufletul golit de sperante
Si nori grei ce pe retine se-aseaza.

Am iubit,iubesc si voi iubi
M-au iubit, ma iubesc si ma vor iubi,
Iar inselaciunea din trupul amarnic
Izgoneste dragostea din cosciug.

Muzica pe ritmuri alerte
Vrea sa ma imbete,
Dar eu am devenit absenta
Pentru a-nvata sa ma ridic.

Ma voi ridica din mocirla
In care singura m-am adus
Si-o sa ma iert
Ca sa ma pot iubi.

Eu voi continua sa traiesc…




https://www.youtube.com/watch?v=7gA9G7AVH1s

sâmbătă, 7 februarie 2015

Calatorie catre origini

           Asezata, nu tocmai comod, pe bancheta dintr-un compartiment murdar de tren, imi zburda fiinta de nerabdare. Imi stau cuminti si loiale in partea dreapta, cele doua ghiozdane in care mi-am ingramadit o mica parte din existenta materiala. Sunt inundata de nerabdarea de a ajunge acasa, locul pe care l-am parasit in septembrie 2013. Suntem in ianuarie 2015, iar eu ma indrept spre meleaguri natale, dupa ce viata a format un unghi de 180◦, intr-o singura seara. Din ce imi amintesc am mai fost de cinci sau sase ori acasa, dupa plecarea mea, insa desi pare bizar, imi amintesc vag acele momente. Distanta fata de origini, m-a intarit, in sensul in care fricile imi dispar, iar increderea in mine a crescut. Am scapat de teama de a calatori singura pe tren, de a cunoaste orase mari, de a cunoaste oameni.
           Dupa tot razboiul dus in ultima saptamana, am invatat sa nu mai dau crezare oamenilor si sa nu mai incerc sa ma conving aiurea ca ei sunt la fel de sufletisti ca si mine. Prin prisma acestor intamplari mi-am amintit vorbele tatalui meu, care spunea plin de insufletire: “Nu mai fi atat de naiva! Oamenii sunt rai si noi toti, cream o jungla! “ . Nu prea imi pasa la acele timpuri ce bolborosea, caci auzeam vorbele sale ca pe niste bolboroseli plictisitoare, carora nu prea le dadeam importanta.
          Printre toate evenimentele, am observat cu cata usurinta oamenii judeca alti oameni, cat de facil isi pun etichete unii altora si cat de grotesc isi distrug vietile intre ei. La ce sa fii atat de vindicativ si pentru ce merita atata prostie? Razbunarea si egoismul ne distruge pe noi inainte de a-i distruge pe cei carora le sapam gropile si adancurile suferintei. Am vazut intre toate, cum raul se rasfrange asupra noastra, iar celorlalti le este mai bine decat le era, desi le-am dorit cu tot dinadinsul maleficul. Acum inteleg si rolul zicalelor si mi-am amintit-o pe aceea : “Cine sapa groapa altuia, cade in ea! “ . E adevarat ca rasplata nu vine poate pe moment si nu in aceiasi forma, dar atunci cand apare e dureroasa, pentru a ne demonstra pentru a nu stiu a cata oara, faptul ca viata este o lectie interminabila.
             Sa arunci cu noroi si moloz in demnitatea unei fiinte, pentru ca asa crezi ca e corect… La rolul divinului cine se mai gandeste, de ne facem singuri atata dreptate, bazata doar pe propriile legi? Legile nescrise, dar invatate si stiute de toti, unde sunt uitate? In care ungher al creierului? Unde incape atata ignoranta, egoism si mandrie in trupurile frumoase, ce uneori adapostesc suflete urate?
            Trenul acesta isi  va continua drumul extenuant, ascultandu-mi intrebarile si toate gandurile…Va deslusi din toate, ca eu caut iertarea si o voi gasi, indiferent cat de dificila-mi va fi existenta…..





miercuri, 28 ianuarie 2015

Alaturi de latratul cainelui

Alaturi de latratul cainelui
Si printre vorbele ce le eliberam,
Ne incarcam sufletele
Cu noi insine.

Ma condamna nehotararea
Si imi doresc anarhia,
Anarhia vietii mele zbuciumate
Ce nu stiu cand se va sfarsi.

Nu stim a ne controla creierele,
Desi suntem capabili de infinit,
De infinitul posibilitatilor,
Dar folosim doar imaginatia.

Ne batem joc de noi,
Caci nu vrem sa ne respectam
Si-nchidem urechile la subintelesuri
Si ne uitam viata in neant.

Cum se coloreaza o singura planta
In mai multe culori,
Asa ne putem colora si noi existenta,
Dar alegem suferinta prin altii.

Momentele mi-s acre si amare,
Alteori frumoase si bizare,
Eu imi caut bucuria
Altii imi doresc agonia.

Eu sunt importanta pentru mine
Si fiecare pentru fiecare
Rau, de aleg sa-mi fac
Dorinta sa fie a mea.

Nu vreau sa-mi hotarasc viata
Prin prisma alegerilor celorlalti,
Deci, eu,
Voi continua sa iubesc!



miercuri, 21 ianuarie 2015

Domnisorul D.

    Am ajuns iar in camera, dupa ce impreuna cu S. si D. am mancat sandwich-uri in bucatarie, iar M. (cateaua) se uita cu pofta la noi.
Dar sa vorbim despre D. putin, care-i o piticanie frumoasa. Cel putin asa il vad eu. Cu pistruii lui mititei si ochisorii aia verzi ce sclipesc a dorinte, spune tot felul de chestii cu vocea lui usor pitigaiata. Cu linii feminine si statura potrivita, copilul acesta imi pare rupt din desene animate. L-am luat pe picioare si l-am cuprins in brate si era atat de mic… Ii atinsesem umerii si parca ii plecau direct din gat, atat de ingust si pricajit il simteam. 
   Imi marturisea S., cum avea sa dea batalii parte in parte cu M., daca nu eram cu el acolo, caci se chinuia sa manance, dar gura ii era minuscula sa poata grabi asta, iar M. isi dorea  la fel de mult bucatica de sandwich. Ii zarisem zambetul si gasisem dintisorii de soricel si frumusetea bucuriei sale vadite. Ii vazusem si timiditatea de care dispunea din plin, dar de care va scapa intr-o buna zi. 
Dupa ce i-am sarutat ambii obrajorii si parul de pe frunte (caci fruntea lui se bucura din plin de pletele  negre asemenea carbunelui stins) a plecat sa doarma, mai mult impins de S., decat din propria lui dorinta.

" Domnisorule D.,  sper ca orice se va intampla in viata aceasta si indiferent cat de comune, sau nu, ne vor fi cararile, tu sa nu uiti de existenta mea, cum nici eu nu voi uita de a ta! "



Cu dragoste si respect,
 Madalina Ioana Mistrean!


sâmbătă, 17 ianuarie 2015

Muritorii

N-astepta cuvinte
Sa-ti cladeasca palate
Si nici micii monstri
Sa te raneasca-n toate.

Simte-mi iubirea
Si iarta-mi prostia,
Asculta- mi amarul,
Ia-mi agonia.

Cuprinde-mi umerii
Si saruta-mi gatul,
Ridica-mi toti norii
Si iata-mi iubirea.

Cauta-ti cuvinte,
Nu-nchide gura
Asculta-mi extazul
Cu urechile-ti surde.

Reia sapca ,
De pe dulapul limfatic
Fa-ti plecaciunea
In prezentul iernatic.

Umple-ti iar patul,
Cu oasele rupte
Si nu-mi duce dorul
Plec spre iertare...













marți, 13 ianuarie 2015

Culoarea noptii negre

Ziceai ca-s incolora,
Dar m-ai colorat
Si viata-mi zboara
Spre adevarat.

Ti se umfla vene
Si-ti pleznesc tendoane,
Iti incordezi muschii
Sa-ti oferi scapare.

Mi te-arati gol
Si nu ai rusine,
Iti stau goala-n fata
Cautand nemurire.

Iti vad urechile,
Cum asculta taste
Si-mi privesti mainile
Cum cauta-n toate.

Ma crezi minunata,
Da-s doar efemera,
Cauta-mi-ai trupul
Cu-a ta piele colora.



sâmbătă, 10 ianuarie 2015

Dimineata cu alcool

Imbatata de alcool
Risipita cu matol
Capul doare,
Nu-nceteaza,
Eu dormeam,
Dar iar sunt treaza.

Ochii-s mici,
Gura-i uscata,
Trupu-i palid,
Coasta luata.

Scriu,compun
Si recitesc ,
Vezi, admiri,
Dar nu vorbesti.

Secatura si durere
Alcoolul iar nu-i placere.
Mana grea simte prelung,
Soarele ce-i aparut.

Cearcanele mi-s vecine,
Au inviat din amintire,
Gloata toata de alcool
Slugareste om cu om.

Tremuratul cel pervers
Are loc iar in cotet.
Eu ma uit ca n-am scapare
Si dispar in sufocare.

Ochi,urechi
Maini si picioare
Tample, vene, sforait,
Toate intr-un pat ciuntit.





miercuri, 7 ianuarie 2015

Paduchele flausat

Saruta-mi-ai mainile cu buzele-ti pline,
Privi-m-ai prin ochii tai verzi.
Sa tragi aer din toti plamanii tai,
Tortura-mi-ai sufletul !


Respira-mi-ai aerul,
Atinge-mi-ai pielea toata,
Sa te contopesti cu mine,
Hai sa fim unul singur !


Striga-ma din nou,
Numeste-ma iar "Paduche flausat",
Simte-te plictisit
Si lasa-ma-n amintire,
Impreuna cu Ioana mea!






Cu dragoste,

                 Madalina Ioana Mistrean!


vineri, 2 ianuarie 2015

Privelisti si dorinte in buchii

        Din asternuturile ce o inconjurau cu atata blandete si caldura, a ajuns pe scaunul din fata biroului, chinuindu-si coloana vertebrala. Motivul este lesne de inteles, caci ceea ce cititi acum, este ispita ce-i  alunga somnul si-i umple mintea.
         Sub lampa chioara, cu o oglinda ovala in fata si fel de fel de lucruri insirate pe birou, sta cu un caiet in fata, cu pixul in mana dreapta si mazgaleste. Mazgaleste in nestire cuvinte ce danseaza aiurite in fata mintii si creierului cantandu-i necontenit, iar ea zboara. Ii calatoresc ochii catre patul nici mare, nici mic din dreapta trupului sau si il zareste dormind pe B., acoperit aproape in totalitate de patura imensa si grea, ce-i tine de cald. Din cand in cand, el isi schimba pozitia corpului, oftand adanc, fara pic de constiinta. Sta pierdut in odihna.
           Pe fereastra din fata biroului vede balconul minuscul si din acesta isi indreapta privirea catre sirurile de cladiri ce o-nconjoara, zarind si o mica parte a Bulevardului F. Din blocurile ce se-nalta ici sau colo, observa ferestre luminate, martore ale nelinistii omenesti in dimineata tarzie. Privind cerul in infinitatea sa, cerceteaza degradeul culorilor de la albastru inchis pana la albul murdar spre gri si invers. Stelele sunt aproape absente, iar luna-i disparuta. Racnetul scos de vant, intr-un mod barbar ii infioara auzul, pielea si firea, iar frigul ce-l insoteste ii ingheata inima. Strazile-s inca luminate de felinarele neobosite, slugi ai noptii.
          Ochii ii sunt grei si simtamintele-mprastiate in colturi de lume, iar odihna parca-i e interzisa. Vrea sa aiba parte de ea, dar asemenea zilei de astazi exista multe nopti ce ii devin albe, caci inchide ochii si cuvintele-o apasa. Cuvintele i se invalmasesc in linistea mintii sale obosite atunci cand inchide ochii, ducand-o la disperare, punandu-i mainile sa scrie, sa le infatiseze. Vor sa formeze idei, unele langa altele, si-s mandre cand sunt asternute pe hartie si se falesc, parand interminabile uneori. Cuvintele mintii ei sunt nerabdatoare si nu-nceteaza a se perinda, obligand-o la propozitii banale sau pompoase, alcatuindu-i ganduri sumbre, vulgare, gingase sau istete.
Se-ntreaba acum sarmana fiinta, muncindu-si existenta:“ Eu cand voi deveni cuvant, sa pot fi citita si sa ma mandresc cu intelesul ce-l exprim? In cate cuvinte voi fi descompusa vreodata? Candva voi fi transpusa in buchii, sa ma pot dezvolta, sa-ajung poveste maiastra? ”

Rog cititorii sa-i raspunda amaratei ce vrea sa devina poveste…