Primele ganduri printre simtiri amortite

Stateam langa el si ma intreaba deodata:

- De ce nu scrii?

Ma uitam prostita la el, ca si cum nu isi constientiza spusele…

-Scriu deja, nu observi asta? ii zic senina, dar contrariata ca si cum el avea o problema de perceptie (invatam cu teama si interes la anatomie).

-Nu fata, de ce nu iti deschizi un blog?

Dupa vorbele astea, eram si mai uimita, deveneam aiurita si cum totul mi se parea o bataie de joc, intreb:

-Ce-ti veni?

-Pai...tu scrii frumos…te exprimi frumos…

Avea ganduri sincopate, incerca sa isi gaseasca motivele pentru care mintea ii nascocise aceasta idee. Alaturi de el, acum pe canapea, tinandu-l in brate imi lasasem gandurile sa faca ce doresc si incepeau sa navaleasca sute si mii de lucruri si fapte, povesti si trairi pe care le-as putea impartasi.

Am fost botezata sub numele de Madalina Ioana Mistrean. Ganditi-va cate fete mai poarta aceste prenume… Am fost nascuta si crescuta, educata si formata in localitatea Targu-Ocna, judetul Bacau. Mi-am petrecut copilaria cu o sora, un frate si doi parinti, efemeri  toti, la fel ca mine, la fel ca voi. Acum am nouasprezece ani si am ajuns in Constanta, pentru a urma Facultatea de Medicina.

 Am ajuns in patul ce-i va fi suport trupului meu, cand voi aluneca tardiv in lumea inconstientei, pana la sosirea diminetii pline de soare si sunt cuprinsa de entuziasm pentru acest inceput de blog. E magnifica senzatia de fericire produsa de sperante.

Dupa ce am dialogat in contradictoriu vreo cinci minute asupra foilor mele de pe noptiera, ce stau cuminti in partea lui de pat, s-a lasat pagubas, fiind cuprins de umbrele noptii, falsitatea viselor si caldura asternuturilor.

Ochii imi joaca feste si urla cat ii tin puterile ca imi bat joc de ei, punandu-i sa priveasca la o ora atat de tarzie un ecran de laptop ce are un contrast mult prea alb pentru puterea lor. Privesc pe geam si vad o alee invaluita intr-o lumina asemanatoare cu cea a cojii de portocala, pustiita insa, pescarusii fiind singurii care o mai inveselesc. Din cand in cand, mai vezi trecand cate-un individ ce trebuie sa se lipseasca de calatoria in taramul viselor, de caldura oferita de bratele sotiei sau a iubitei, ori pur si simplu de caldura oferita de vreo patura veche, dar calduroasa, pentru a pazi cladiri ce vor sa se inalte falnice, pentru a fi admirate in vremuri viitoare. Toate acestea aveau contraste mai calde, culori mai inchise, dar globii mei oculari au reusit sa ma convinga ca au si ei nevoie de odihna, asemenea intregului meu organism, asemenea intregii mele fiinte. Poate nu am scris multe lucruri in aceasta prima zi si cu siguranta nu am exprimat mai nimic din tot ce mi se perinda prin suflet si creier, dar voi continua asta dupa ce trupul imi va sta inconstient si fericit in pauza bine meritata. Mai vreau sa spun doar : “Noapte buna, suflete frumoase!”.