luni, 24 noiembrie 2014

Mogaldeata risipitoare a trecerii timpului

    Am obosit. Ma frang gandurile si ma nelinistesc temerile. Unde dispari, copile? Schimbari, asta vad in tine, dar nu-mi plac. Unde-ti indrepti pasii?
Te-ndrepti spre tinuturi reci si zile amare, insa nu vezi, n-auzi, nu simti. Urmezi aceasta cale precum un orb si schimbi prezent si viitor. Cum uiti trecutul asa usor si devii asemenea vremii?
Imi pun intrebari si nu mai sfarsesc, nu-mi gasesc somnul, asa cum tu iti pierzi urma. Vreau trecutul inapoi, dar trecutul ce te indruma spre acest drum, insa e ceata, iar mie mi-e frica. Frica sa nu creez din tine un mim, caci dorintele mele parca nu-ti prisosesc si fiinta ta nu accepta. Nu accepta sa redevii TU.
    Cel ce erai odata, acum nu mai existi. Au ramas umbre din tine si firmituri din atingerile tale,bucati din bucatele de priviri si buze. Caut disperata mainile ce odata ma cuprindeau cu foame si buzele care-mi stalceau trupul cu simtiri ametitoare. Imi priveai ochii in lumina soarelui si te mirai de culoarea banala ce o aveau. Imi mangaiai chipul plin de groaza si il luminai. Pipaiai cu sete sanii moi si-ti alunecau mainile pe fiinta mea tinere, fara control, dar azi...Unde fugi cu asa disperare? Unde vrei sa-ti ascunzi dragostea?
Odata, rupeai vorbe din luna si soare si le imbinai sec, dar le adoram. Azi vocea-ti creeaza morminte in care ajung cu spaima si ma ataca lupi ce urla zanatici.
Opreste furtuna, risipitorule!!!



miercuri, 19 noiembrie 2014

M-a regasit hazardul existentei

Trandavesc obosita, cu mintea plina de framantari, intr-un pat. Lenjeria rosie ce acopera patul, pernele, patura, imi chinuie privirea. E acel rosu strident ce ma-ndeamna la pacate trupesti, dar tu sforai deja. Camera-i dezordonata, plina de ambalaje si perne, pungi si doua scaune uitate aiurea, iar peretii-s albi, fara pic de veselie.
Acum cateva ore umblam bezmetici prin Bucuresti intr-o masina simpla, mica, lenesa uneori, dar imi placea. Lumini de pretutindeni, in diverse culori imi violau retinele, dar nu ma dezgustau, caci tot ansamblul lor creau Capitala dizgratioasa si superba in acelasi timp. Podul invaluit si parca sustinut de alb imaculat, parea creatura marina in ceata serii reci ce ne tinea companie. Sute de masini ce ne tratau cu dispret si aroganta, asteptau galagioase la semaforul disciplinat sa porneasca din nou in goana nebuna pe bulevardele imense, chinuite de oameni comozi si grabiti.
In fata Casei Poporului, in parcarea imensa, ai oprit masina si am asteptat o ora incheiata venirea prietenului nostru, V.V. Plictisul nu a reusit sa ne ajunga, caci am inceput sa vorbim verzi si uscate, in timp ce frigul isi gasea usor, usor loc cu noi, in masinuta bolnava.
Te-am sarutat dupa un timp, insa mintea-mi evada la cerceii pe care nu ii atarnasem de lobii urechilor mele reci, asa ca mi-am dezlipit gura de gura ta si am marturisit-o cu voce tare. Nu iti venea sa crezi ca spun asta, asa ca ai intrebat imediat, pentru a te convinge:
-La asta te gandesti tu cand ma saruti?
N-am putut decat sa rad nevinovat si trist in acelasi timp, iar tie ti se dilatau pupilele. Am simtit nevoia de drama, desi am parte de ea neconditionat, asa ca am rostit dramatic:
-Tu nu ma mai iubesti!
Rostisem sec acest lucru, iar tu l-ai luat in serios, desi nu credeai cu adevarat (privirea te trada) si instant ai spus:
-Nu ma, nu te mai iubesc!
Am inceput sa imi strivesc palmele si pumnii de hainele ce iti ascundeau trupul, dar satul m-ai imobilizat si am inceput sa iti strivesc cu dintii mainile. Te durea, iar drept razbunare mi-ai muscat buzele si nasul, mainile si obrajii, iar eu radeam haotic, de parca durerea ce mi-o provocai era placuta. Muscai din mine cu rautate, in timp ce imi impreunasei mainile si le sfaramai cu a ta.
Obosisem, iar tu ai iesit din masina sa iei aer si a aparut V.V. V-ati salutat zgomotos, in timp ce eu faceam cunostinta cu A. (fata cu care venise V.) . A. si cu mine ne-am dus fiecare in masina (si V. avea masina), iar voi ati ramas langa ele, palavragind aiurea, in timp ce eu inghetam.
Ati stat indeajuns la povesti, incat picioarele imi erau iubite de frig atat de groaznic, ca si cum nu mai erau ale mele, iar mintea mea saraca mi-a adus in prezent trecutul meu nefericit si am inceput a plange patimas, fara a da insa de banuit. Aveam privirea fxata pe geam, gura imi era muta si lacrimile curgeau fara pic de zgomot pe obrajii reci si vineti.
Te-am enervat cand ti-am dezvaluit motivul durerii mele neincetate si nu te puteai abtine sa nu tipi, caci asa te descarcai, dar la un moment dat ai rostit:
-Esti slaba femeie! Fii naibii mai tare si nu mai spune ca nu poti. A spune "NU POT! ", e de fapt "NU VREAU! ", iar tu iei cacatul asta in brate, cacatul asta de "NU POT!" !
Nu dureau vorbele tale grele, ci ma faceau fericita. Fericita ca tu ai incredere in mine si crezi in cine sunt eu si in cine voi fi. Simteam.
Ne-am plimbat anapoda prin magazine cu V. si A. , iar eu ma intaream si uitam de greul ce vroia sa ma distruga. Ne-am intors acasa destul de devreme, am prins crimpeie de filme si emisiuni la televizorul penibil din living , apoi ne-a cuprins somnul (pe tine) si foame de lectura (pe mine). 
Iata-ne aici, acum, tu dormind si eu scriind, nu citind. Scriu sa-mi golesc creierul de ganduri ce locuiesc pe subconstient. Acum nu ma pot privi, dar ma simt frumoasa, nu fizic, ci sufleteste.
Imi simt ochii plini de plumb, caci au varsat lacrimi, iar trupul mi-e istovit, desi n-am depus efort. Creierul meu ingreunat de griji, mila si egoism, nu vrea sa-mi mai ajute corpul cu nimic, iar inima mi-e slabita de dor si abia mai simt cum bate...
In stanga trupului meu greoi, sta cuminte cartea din care voi incepe sa-mi hranesc curiozitatea haina a creierului viclean. Caldura din camera mi-a molesit fiinta firava, dar voi incepe a citi, caci azi urlu insetata de vointa hazardului omenesc. 



joi, 13 noiembrie 2014

Inconstient de propria inconstienta

Dormi istovit langa mine cu buzele-ti pline, respiratia galagioasa, sprancenele neicruntate. Trupurile noastre goale, cu mintile pline de framantari trandavesc pe un pat neingrijit, neatigandu-se.
Te privesc cu dragoste, caci simt asta din plin pentru fiinta si existenta ta, dar te privesc si cu mila pentru somnul care mi te fura in fiecare noapte cu saruturile sale dulci si placute. Ai tresarit aici, acum, in timp ce scriu, te-am intrebat daca esti bine, dar exista atata inconstienta in trupul tau incat nu ai puterea sa imi raspunzi. Constientizezi, in schimb, deranjul produs de lumina lampii si de zgomotul pe care il produc eu. Singuratatea careia ma lasi ostatica noaptea, cand adormi inaintea mea ma transforma complet, sufletul devenindu-mi greu, mintea goala, inima straina, ochii transparenti, gandurile incolore, buzele agitate, trupul fierband. 
Nu-mi doream decat caldura trupului tau, gustul pielii tale, parfumul vorbelor pe care le rostesti…

miercuri, 5 noiembrie 2014

Scâncet

Astazi am vorbit din nou, dupa o saptamana in care nu ne-am adresat niciun cuvant amarat...
Nu ne-am mai vorbit, pentru ca eu am decis sa nu mai urmez calea aleasa de tine pentru existenta mea si am renuntat la medicina.
Ti-am socat bolnaviciunea visului tau snob si nu ai mai vrut sa ma auzi, caci asa cum am dezvaluit in povestioara mea anterioara, mandria te reprezinta...
Am sunat-o cu sufletul spanzurat de curiozitate si iubire, pentru a vedea daca firul vietii sale nu s-a intrerupt, dar ai raspuns tu. Nu m-as fi asteptat...
        -Da!
          -Ce faci? am intrebat cu o voce joasa si plina de dezgust fata de tine.
-Bine! a fost raspunsul tau sec si amar, dar plin de orgoliu.
A urmat o pauza infinita intre existentele noastre si apoi am cerut-o pe ea la telefon, caci nu mai puteam respira de dorul sau. Vocea-i m-a facut sa uit de orice rau si eram imbalsamata de dragoste pura. M-am hranit cu sufletul sau frumos, vocea sa calma si gandurile-i sincere, iar de bestia ce te reprezinta, uitasem.
A insistat sa vorbesc cu tine, desi stia faptul ca trupul, mintea, sufletul si toata entitatea mea se ofileau din uscaciunea ce tu o pulverizai fara greutate prin orice por, vorba…
Incercam sa leg cu tine o conexiune, dar erai rece si diabolic. 
La un moment dat ai inceput sa iti descosi gura aceea cusuta cu prostie si mi-ai prezentat urmatoarele apasari :

“Duminica am dat de patru-cinci parinti care vorbeau de copiii lor. Unul din ei avea fiica la facultate in anul cinci si avea un loc de munca foarte bine platit. Tu, insa, nu ai mama, nu ai tata, suni doar cand vrei.”

Ma durea iar.

De ce vezi exemple in altii si nu crezi in mine, orbule? De ce ma critici pentru visul meu si alegerile pe care le fac?

In timp ce luptam cu mine insumi, sa nu ma podideasca plansul, tu ai continuat:

“Ai facut din nou cost suplimentar. Ti-am spus sa nu mai faci! “

Atat de mult iti infrumuseteaza tie viata banii, in locul celor trei copii pe care ii ai si o sotie loiala, iubitoare, care iti suporta tot cretinismul de care esti plin, pentru ca te iubeste?

Nu iti ajungeau criticile, asa ca idiotenia de care dispuneai din plin, te-a indemnat sa continui…

“Eu cred ca te vei plafona si nu vei ajunge nicaieri, desi m-as bucura sa nu fie asa! “

Stateam si ascultam tampa cum creieru-ti innamolit de rau si indoctrinare iti conducea gura catre vorbe grele. Nu te-am intrerup si la final am spus doar:
 “Nu ma voi plafona! “
Am vrut sa inchei cat mai repede dialogul, asa ca am rostit: “ Noapte buna! “ , dar nu ai facut decat sa inchizi apelul, fara ca macar sa imi raspunzi ceva.
In primele secunde nu am gandit decat atat: “Ce badaran! “ . Imi veneau doar cuvinte urate la adresa ta, ca sa iti imbrace caracterul si nu ma puteam abtine, dar la gandurile bune ale Iuliei, care ma sunase la 2 minute dupa ce am terminat conversatia, te-am uitat.
Ea ma sunase sa imi spuna ca ii este dor de prezenta mea, de gesturile haotice pe care le am zi de zi. Citise povestea despre tine pe blog inainte sa puna mana pe telefon…
Consider ca tu nu meriti respectul oamenilor, caci tu nu respecti omenirea, tu respecti banul dupa care alergi secunda de secunda, insa nu se lasa prins de tine.
Sunt un nimeni in lumea asta trecatoare si nu am vreun drept sa te critic, ori sa te judec, dar Dumnezeu o va face si nu iti doresc decat multa intelepciune in lumea ce va veni, daca in aceasta nu o accepti.

Te iubesc si nu voi ascunde asta de nimeni! Te iubesc, chiar daca tot ce faci e sa ranesti necontenit…
Eu nu vreau mandria si orgoliul in viata aceasta atat de frumoasa, caci am de oferit multa dragoste si respect, chiar si pentru cei ce ma vor sfarama!






Temeri si sperante...

Gandurile mi se impleticesc si lupta cu mine. Sunt doar o idioata… tin in mine frica si ura, dragoste si mila. Mi-e frica de el, de reactiile lui, il urasc pentru faptul ca m-a obligat sa pornesc in viata pe un drum ales de el, fara ca eu sa fiu intru totul de acord. Pe ei ii iubesc pentru curajul pe care il au in fata lui, dragostea curata pe care o poarta in sufletele lor bogate, desi goliciunea locuieste si in a lor existenta…
"Te intrebi de ce exista goliciune cand totusi au bogatie?"
 Au la fel ca mine tristetea aceea oarba care nu dispare. Nu dispare pentru ca e hranita de gesturile lui, de vorbele lui diabolice, de chipul sau hain. El tine dragostea ascunsa, prizoniera… E incatusata de mandrie si orgoliu, care de acesta sunt imbratisate si acceptate ca si cum sunt cele mai scumpe pe lumea asta si oricine le doreste.
“Ce ai deveni tu bruta, daca ar disparea mandria din corpul ala manjit de rautate si nervi?”
Mi-am pierdut dorinta de a ajunge acasa, acolo unde am crescut, pentru ca sunt constienta de prezenta sa ce imi va provoca scarba. 
"De ce stii tu doar sa impui, sa inchizi timpanele la dorintele altora, sa-ti strangi inima in pumni pentru a nu iti pierde orgoliul? Asa vrei sa iti pierzi tu existenta? Vrei sa dispari din lumea asta cu inima otravita de regrete si idei fixe, timpanele surde, ochii rai, gura otravita de vorbele rele, mainile manjite de durerea ce i-ai provocat-o ei, ani de-a randul?"

Nu sper decat la o schimbare...