Ai luat in ochii tai
verdele copacilor infloriti, albastrul marii calme si culoarea aprinsa de
soare, acel galben ce emana caldura. Unde-ti sta tie inima efemerule?
Vrei sa-mi imbratisezi
trupul, dar sa fie gol si esti infometat… sufletul
iti tanjeste dupa linistea ce acum nu o mai are. De ce intrebi asa des ce incerc
sa fac in viata ta? Iti raspund plina de idiotenie ca: “Nimic!”, iar tu zambesti
ca intotdeauna pentru ca stii ca mint… te mint cu frica de a nu ma indragosti
de tine…
Ti-ai umplut trupul de
culori, spunandu-mi ca vrei sa reprezinti momente din viata ta… pe mine sa
ma tatuezi cu totul… Zambesc intr-una
momentan, pentru ca m-am trezit cu o stare ciudata, plina de culorile
curcubeului…
Zambesti, dar buzele iti
pleaca in josul gurii… de ce nu esti fericit cu adevarat? Stiu raspunsul, dar nu
vreau sa recunosc povara care ma reprezinta… Nu vreau suferinta ta, dar o obtin involuntar…
Respiri greu langa mine
si eu imi tin inchise lacrimile in ochii mei saraci si rai, pentru a nu a le lasa
pe ale tale sa evadeze, pentru a nu scoate la suprafata durerea din tine...
Daca inteleg? Mi-e frica
de durerea ce ti-o provoc prin lipsa mea…
Acum imi spui ca sunt
imposibil de frumoasa... unde-ti este rationamentul? Nu te mai pierde in ochii
mei…
“Daca ti-ar fi inima, pe
cat esti tu de frumoasa…”, dupa care am pierdut firul spuselor tale… inima mea e
saraca, suferinda si nu o cunosc nici eu… sunt instabila emotional….
Da, sunt doar in copil
nebun in lumea asta nebuna, asa cum ai realizat si mi-ai dezvaluit in cuvinte
acum...
Iarta-mi naivitatea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu