vineri, 31 octombrie 2014

Saracia ratiunii noastre este bogatia inimii…

Ai luat in ochii tai verdele copacilor infloriti, albastrul marii calme si culoarea aprinsa de soare, acel galben ce emana caldura. Unde-ti sta tie inima efemerule?
Vrei sa-mi imbratisezi trupul, dar sa fie gol si esti  infometat… sufletul iti tanjeste dupa linistea ce acum nu o mai are. De ce intrebi asa des ce incerc sa fac in viata ta? Iti raspund plina de idiotenie ca: “Nimic!”, iar tu zambesti ca intotdeauna pentru ca stii ca mint… te mint cu frica de a nu ma indragosti de tine…
Ti-ai umplut trupul de culori, spunandu-mi ca vrei sa reprezinti momente din viata ta… pe mine sa ma tatuezi cu totul… Zambesc intr-una momentan, pentru ca m-am trezit cu o stare ciudata, plina de culorile curcubeului…
Zambesti, dar buzele iti pleaca in josul gurii… de ce nu esti fericit cu adevarat? Stiu raspunsul, dar nu vreau sa recunosc povara care ma reprezinta… Nu vreau suferinta ta, dar  o obtin involuntar…
Respiri greu langa mine si eu imi tin inchise lacrimile in ochii mei saraci si rai, pentru a nu a le lasa pe ale tale sa evadeze, pentru a nu scoate la suprafata durerea din tine...
Daca inteleg? Mi-e frica de durerea ce ti-o provoc prin lipsa mea…
Acum imi spui ca sunt imposibil de frumoasa... unde-ti este rationamentul? Nu te mai pierde in ochii mei…
“Daca ti-ar fi inima, pe cat esti tu de frumoasa…”, dupa care am pierdut firul spuselor tale… inima mea e saraca, suferinda si nu o cunosc nici eu… sunt instabila emotional….
Da, sunt doar in copil nebun in lumea asta nebuna, asa cum ai realizat si mi-ai dezvaluit in cuvinte acum...

Iarta-mi naivitatea!

Cu dragoste, Madalina Ioana Mistrean!






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu