Alaturi de latratul cainelui
Si printre vorbele ce le eliberam,
Ne incarcam sufletele
Cu noi insine.
Ma condamna nehotararea
Si imi doresc anarhia,
Anarhia vietii mele zbuciumate
Ce nu stiu cand se va sfarsi.
Nu stim a ne controla creierele,
Desi suntem capabili de infinit,
De infinitul posibilitatilor,
Dar folosim doar imaginatia.
Ne batem joc de noi,
Caci nu vrem sa ne respectam
Si-nchidem urechile la subintelesuri
Si ne uitam viata in neant.
Cum se coloreaza o singura planta
In mai multe culori,
Asa ne putem colora si noi existenta,
Dar alegem suferinta prin altii.
Momentele mi-s acre si amare,
Alteori frumoase si bizare,
Eu imi caut bucuria
Altii imi doresc agonia.
Eu sunt importanta pentru mine
Si fiecare pentru fiecare
Rau, de aleg sa-mi fac
Dorinta sa fie a mea.
Nu vreau sa-mi hotarasc viata
Prin prisma alegerilor celorlalti,
Deci, eu,
Voi continua sa iubesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu