joi, 9 iulie 2015

Pierzand in tot intregul...

M-am pierdut in ochii tai albastri
Cand m-ai ispitit cu tot intregul ce te-alcatuieste,
In pijamale inexistente
M-am pierdut in caldura.

C-o raza din tot intregul ce te-alcatuieste,
Adesea mi se topeste trupul sub existenta ta,
In goliciunea implinita
M-am pierdut in placere.

Cu o unda din gemetele-ti vagi,
Inlauntrul sufletului meu
Se-oglindesc hapsane sentimentele,
Caci m-am pierdut in tine.

Lasa-mi muritorule viata-n tihna
Si nu ma mai pierde in noi,
Soarbe-mi lacrimile de fericire
Ca sa ma pastrezi in vesnicie.

https://www.youtube.com/watch?v=Mgdgl8reNEw



miercuri, 3 iunie 2015

Dorul

Te chem Doamne-n ruga mea
Şi-Ţi mărturisesc acum
Cum apasă-n suflet surd
Dorul de “Am cunoscut”.

Pune Sfinte-n trupul meu
Ajutor şi alizeu,
Să ducă din gândul mut
Dorul de “Am cunoscut”.

Tensiune sau sentiment,
Nu sunt doar de ornament
Căci din minte-mi pleacă-acum
Dorul de “Am cunoscut”.

Doi ochi blonzi şi buze ude
Desene pe piele crudă,
Gura iar strigă-n zadar
Dorul de “Mai vreau măcar…” !



joi, 16 aprilie 2015

In secunde

Intr-un inceput n-ai crezut
Dintr-o vinovatie am sfarsit
Spre un final nu ne-ndreptam
Amar spre moarte noi urlam.

Destramarea sta in ceasul acesta,
Iar cu indiferenta nastem prostia
In mandrie iti gasesti caldura
Noi ne stingem in secunde.

Apara Doamne sufletele noastre,
Pacate alunga din trupurile seci
Stinge Sfinte agonia, redandu-ne armonia,
Hristoase, fa din noi un intreg.




https://www.youtube.com/watch?v=lwKWavreqV8

miercuri, 1 aprilie 2015

Raspuns pentru nebunii din spital

Traiesc si nu spun nimic
Sunt cu tine si exist
Visam nebunia ochilor tai
Cum imi priveau tristetea.

De ce m-astepti
Si de ce visezi la prostii?
Vezi de zidirea
Spitalului de nebuni!

Acest fel de a fi
Nu stiu daca-l voi conserva,
M-asteapta un spital pentru cord
Si-un salon pentru nervi.

Unde cauti atata logica
In intregul demers?
Amintirile nu-s sterse
Si contururile precise.

Acum stii ce-i norocul
Sa traiesti langa femeia
Ce tu crezi ca da lumii foc
Si-ntruchipeaza ispita.

Asteapta cu rabdare
Si lasa necazul si pustiul
Temerea va trai cu tine,
Chiar daca ma stii deja.

POATE CA, INTRE TIMP,
CHIAR SI TU TE-AI SCHIMBAT,
UN PACAT PARASIND
ITI ASUMI ALT PACAT.

Nu stiu ce-are numele meu
Cu ce imi spui zilnic
Dar rodul divin nu-s eu,
Ci doar fiica lui Dumnezeu.

Indaratnic ma port
Sa-mi revin, sa-m-adun
Iar tu faci pentru noi,
Un spital de nebuni.

Ne vom odihni
In camasa cu lant?
Terapia cu soc
E pentru fostii amanti?

Din lacrimile tale
Sa faci si mai la Sud
Un spital de nervi
Un spital pentru cord.

Acolo bate soarele
Intr-un fel ingeresc
Ca sa-ti dea de-nteles
Ca si eu te iubesc.

Dimpotriva, eu
Te iubesc
Chiar de vii si de pleci
Si-i util pentru vesnicie.

Voi urca pe munti
Si-o sa raman in razele soarelui
Iubindu-te cu sens
Caci tu contezi.

Azi inca ma joc
De-a misterul intreg
Cei din jur ori nu stiu,
Ori, stiind, nu inteleg.

Treptat voi simti
Cum fiorul se-adanceste
Si voi avea sa le-arat
Ca-n poeme suntem, noi.

Si-atunci vom lupta
Sa ramanem in istorie
Caci in versurile noastre
Este chiar dragostea.

Si nu ma vor umili
Si nu-mi vor contesta dreptul
Si-as fi vrut sa ma numesti
Caci raul nu-ndrazneste.

O s-apar, pe nedrept
Dupa ce vei muri
Ca un alt personaj
Scris de alt autor?

N-am sa neg
Niciodata adevarul
Ca-ntre noi a fost
Si-acest dulce conflict...


Voi face oare recurs
S-arat cine-am fost,
Intr-atatea femei
Ascunse dupa masti?

Tu vei fi mereu
Primul meu atu
Si-amandoi vom declara
Ca eroii suntem noi.

Poarta-ma-n ganduri
Si lasa sa ploua
Cu vantul de-afara
Si soarele-n roua.

Astfel adeverim
Ca si azi ne iubim
Si murind vom fi,
Soti legitimi.






marți, 24 martie 2015

Caibula Geihun

Poartă mereu şapcă,
Că păr nu mai are,
Goblinu-l umblă
Şi-n deal, şi-n vale.

De buzunar îi atârnă
Şi-o căciulă pufoasă
Încălzindu-i chelia
În iarna geroasă.

Caibula Geihun,
Aşa cică-l cheamă              
Originea-i ciudată,
Turco-tătară.

Naviga într-una
Prin mările lumii,
Cunoaşte lumina
Din semnele lunii.

Alcool iar consumă
Şi dansează cu-ardoare,
Tutunul nu-i place
Plămânii-s paloare.

Bătrâneţea nu-l ajunge
Şi frica de moarte,
Că are în sange
Nebunia triumfătoare.

Îi cam place viaţa,
Gagicile bune,
Nu se opreşte
La puţinul din lume.






miercuri, 18 martie 2015

Întrevederea fără judecată

         Dimineaţă.  Nici măcar nu a răsărit soarele, iar eu mi-am început ziua. În pat, cu o poziţie în care îmi nimicesc coloana, ţin laptopul pe braţe şi tastele sub degete.  Ascult cum respiră omul de lângă mine şi-mi văd în continuare de activitate. Rememorez ziua precedentă şi intâlnirea cu amicul pe care nu-l mai văzusem de ceva vreme.  Aceiaşi tunsoare a ultimei întrevederi, acelaşi zâmbet cald si mâinile ce se bucură de o atenţie deosebită din partea sa. Tot timpul am admirat fineţea de care se bucură mâinile lui şi grija neexagerată pe care si-o dedică întregii existenţe.  Acum, eu purtam ochelari, iar şocul său a fost destul de evident, dar nu într-un mod negativ. Era curios dacă am mai schimbat ceva din look-ul meu în ceea ce priveşte tunsoarea, căci destul de des în ultima perioadă, podoaba mea capilară se bucură de întalnirea cu maşina de tuns. Aveam insă părul de o lungime contradictorie asteptărilor sale, dar i-am promis că va fi sunat când voi rămâne din nou cu una din tunsorile extravagante.  
        Găzduiţi de o cafenea în care eu nu mai fusesem vreodată (ce-i drept, nu prea mă impac cu ele, din motive necunoscute până şi de mine), ne povesteam întâmplări ale perioadei in care legătura dintre noi fusese absentă.  Privea din nou cu o figură şocată de curiozitate, cum viaţa mea era născută de la zero. Îşi putea explica acum dispariţia Mădălinei de pe facebook, numărul de telefon care nu mai exista şi domiciliul la care dânsa nu mai locuia, inclusiv relaţia amoroasă ce devenise de domeniul trecutului. Poveste dupa poveste, intrebarea sa nu fu într-un final decât una:
    -Una peste alta, eşti fericită?
    -Da şi simt că evoluez.
    -Asta este foarte bine. Lasă atunci ce a fost şi inconjoară-te de oameni in preajma cărora te simţi bine şi care crezi că îţi merită compania.
        Nu mi-am mai găsit replica. Unde-mi erau cuvintele? De ce nu-ncerca să mă judece cum fac mulţi şi cum de nu mă respingea? Nu am putut decât să zâmbesc.De atât am fost în stare.
Mai târziu în maşină, plimbându-ne, mi-a împărtăşit faptul că pentru el am ramas acelaşi om de la început şi nu am putut simţi decât fericire. I-am replicat :
    -Eşti una din puţinele persoane cu care mai ţin legătura.
    -Pentru că dispun de neutralitate, nu?
Ştia exact ce apreciam la el şi mi-a plăcut să îl stiu conştient de asta.
    -Îmi place că ai rămas la fel, un bun interlocutor. Cu toate schimbările! îmi dezvăluia,  în timp ce aşteptam la semafor.
         Nu mai vroiam să aud laude. Îmi fusese de ajuns să stiu că mai există oameni care incă mă apreciază. Câteva cumpărături impreună printre discursurile pline de umor, drumul spre casă, o îmbratişare de bun-rămas şi întrevederea fu gata.
Mă-ntreb acum: “Vor înceta oamenii sa judece vreodată? Voi câţi indivizi/individe de genul celui/celei care nu judecă aţi întâlnit de-a lungul existenţei voastre?”







duminică, 8 martie 2015

Ancoră şi venin

Lăsaţi-mi lacrimile să curgă
Şi de venin să mă eliberez,
De răutate să uit
Şi bârfele să nu le mai rostesc.

Bagaje construiesc zilnic,
Le arunc de pe podul luminii,
Dispar in neştiinţă,
Căci zorile mi-s străine.

Timpul e pe buzele tale,
Căldura o ţii în mâini,
Ancoră ţi-e inima
Şi-ţi oglindeşti sufletul pe chip.

Greşeli sunt şi-n iubire,
Dar timpul topeşte cearta dintre noi,
Veninul dispare lent,

Iar noi gasim din nou dragostea noastră!




marți, 3 martie 2015

Persoane-n mine, incaperea-n tine

De suflete-mbatate
Astazi suferim
Si de dragoste nespusa,
Maine vom muri.

De lacrimi curse
Si zambete-n zadar
Azi iubim,
Eu maine dispar.

Doua persoane-ncap in mine,
Alte sapte traiesc in tine.
Nu le cunoastem pe toate,
Dar ne iubim cu-amar.

Amar e gustul iubirii
Si cat de dulci sarutarile
Barbare ne sunt imbratisarile
Urate ne sunt lacrimile.

Amnezie e-n versurile noastre
Si pasiunea-i infinit
Gura-i comoara mincinoasa
Inima de nepretuit.

Nu ne cunoastem
Si-amandoi disperam,
Doua persoane-ncap in mine,
Alte sapte traiesc in tine.



https://www.youtube.com/watch?v=wB_4FnjbDMg

miercuri, 18 februarie 2015

Fugara

Cat plictis sa-ncapa in viata asta?
Si cata monotonie?
Cate vorbe goale,
In atata pledoarie?

Urlete din strada
In lumina zilei
Si zgomotele mintii
In lumina lunii.

Implicare-n multe,
Neglijarea-n toate.
Camera-i obscura
De linistea moarta .

Ochii-mi sunt apatici,
Clipesc a mirare
De vorbele-mi marunte
Ce cauta scapare.

Rad ca idioata
De cuvintele-mi pline
Si buzele-mi sunt proaste
De-atata lacomie.

Sunt dusa de pe lumea aceasta,
Caci mintea mi-e goala
Si inima-i fugara.



https://www.youtube.com/watch?v=AF2UZrhsL24

joi, 12 februarie 2015

Inselata de minciuna

Pescarusi in inaltul cerului
Si ochii mei plansi pana la Dumnezeu,
Sufletul golit de sperante
Si nori grei ce pe retine se-aseaza.

Am iubit,iubesc si voi iubi
M-au iubit, ma iubesc si ma vor iubi,
Iar inselaciunea din trupul amarnic
Izgoneste dragostea din cosciug.

Muzica pe ritmuri alerte
Vrea sa ma imbete,
Dar eu am devenit absenta
Pentru a-nvata sa ma ridic.

Ma voi ridica din mocirla
In care singura m-am adus
Si-o sa ma iert
Ca sa ma pot iubi.

Eu voi continua sa traiesc…




https://www.youtube.com/watch?v=7gA9G7AVH1s

sâmbătă, 7 februarie 2015

Calatorie catre origini

           Asezata, nu tocmai comod, pe bancheta dintr-un compartiment murdar de tren, imi zburda fiinta de nerabdare. Imi stau cuminti si loiale in partea dreapta, cele doua ghiozdane in care mi-am ingramadit o mica parte din existenta materiala. Sunt inundata de nerabdarea de a ajunge acasa, locul pe care l-am parasit in septembrie 2013. Suntem in ianuarie 2015, iar eu ma indrept spre meleaguri natale, dupa ce viata a format un unghi de 180◦, intr-o singura seara. Din ce imi amintesc am mai fost de cinci sau sase ori acasa, dupa plecarea mea, insa desi pare bizar, imi amintesc vag acele momente. Distanta fata de origini, m-a intarit, in sensul in care fricile imi dispar, iar increderea in mine a crescut. Am scapat de teama de a calatori singura pe tren, de a cunoaste orase mari, de a cunoaste oameni.
           Dupa tot razboiul dus in ultima saptamana, am invatat sa nu mai dau crezare oamenilor si sa nu mai incerc sa ma conving aiurea ca ei sunt la fel de sufletisti ca si mine. Prin prisma acestor intamplari mi-am amintit vorbele tatalui meu, care spunea plin de insufletire: “Nu mai fi atat de naiva! Oamenii sunt rai si noi toti, cream o jungla! “ . Nu prea imi pasa la acele timpuri ce bolborosea, caci auzeam vorbele sale ca pe niste bolboroseli plictisitoare, carora nu prea le dadeam importanta.
          Printre toate evenimentele, am observat cu cata usurinta oamenii judeca alti oameni, cat de facil isi pun etichete unii altora si cat de grotesc isi distrug vietile intre ei. La ce sa fii atat de vindicativ si pentru ce merita atata prostie? Razbunarea si egoismul ne distruge pe noi inainte de a-i distruge pe cei carora le sapam gropile si adancurile suferintei. Am vazut intre toate, cum raul se rasfrange asupra noastra, iar celorlalti le este mai bine decat le era, desi le-am dorit cu tot dinadinsul maleficul. Acum inteleg si rolul zicalelor si mi-am amintit-o pe aceea : “Cine sapa groapa altuia, cade in ea! “ . E adevarat ca rasplata nu vine poate pe moment si nu in aceiasi forma, dar atunci cand apare e dureroasa, pentru a ne demonstra pentru a nu stiu a cata oara, faptul ca viata este o lectie interminabila.
             Sa arunci cu noroi si moloz in demnitatea unei fiinte, pentru ca asa crezi ca e corect… La rolul divinului cine se mai gandeste, de ne facem singuri atata dreptate, bazata doar pe propriile legi? Legile nescrise, dar invatate si stiute de toti, unde sunt uitate? In care ungher al creierului? Unde incape atata ignoranta, egoism si mandrie in trupurile frumoase, ce uneori adapostesc suflete urate?
            Trenul acesta isi  va continua drumul extenuant, ascultandu-mi intrebarile si toate gandurile…Va deslusi din toate, ca eu caut iertarea si o voi gasi, indiferent cat de dificila-mi va fi existenta…..





miercuri, 28 ianuarie 2015

Alaturi de latratul cainelui

Alaturi de latratul cainelui
Si printre vorbele ce le eliberam,
Ne incarcam sufletele
Cu noi insine.

Ma condamna nehotararea
Si imi doresc anarhia,
Anarhia vietii mele zbuciumate
Ce nu stiu cand se va sfarsi.

Nu stim a ne controla creierele,
Desi suntem capabili de infinit,
De infinitul posibilitatilor,
Dar folosim doar imaginatia.

Ne batem joc de noi,
Caci nu vrem sa ne respectam
Si-nchidem urechile la subintelesuri
Si ne uitam viata in neant.

Cum se coloreaza o singura planta
In mai multe culori,
Asa ne putem colora si noi existenta,
Dar alegem suferinta prin altii.

Momentele mi-s acre si amare,
Alteori frumoase si bizare,
Eu imi caut bucuria
Altii imi doresc agonia.

Eu sunt importanta pentru mine
Si fiecare pentru fiecare
Rau, de aleg sa-mi fac
Dorinta sa fie a mea.

Nu vreau sa-mi hotarasc viata
Prin prisma alegerilor celorlalti,
Deci, eu,
Voi continua sa iubesc!



miercuri, 21 ianuarie 2015

Domnisorul D.

    Am ajuns iar in camera, dupa ce impreuna cu S. si D. am mancat sandwich-uri in bucatarie, iar M. (cateaua) se uita cu pofta la noi.
Dar sa vorbim despre D. putin, care-i o piticanie frumoasa. Cel putin asa il vad eu. Cu pistruii lui mititei si ochisorii aia verzi ce sclipesc a dorinte, spune tot felul de chestii cu vocea lui usor pitigaiata. Cu linii feminine si statura potrivita, copilul acesta imi pare rupt din desene animate. L-am luat pe picioare si l-am cuprins in brate si era atat de mic… Ii atinsesem umerii si parca ii plecau direct din gat, atat de ingust si pricajit il simteam. 
   Imi marturisea S., cum avea sa dea batalii parte in parte cu M., daca nu eram cu el acolo, caci se chinuia sa manance, dar gura ii era minuscula sa poata grabi asta, iar M. isi dorea  la fel de mult bucatica de sandwich. Ii zarisem zambetul si gasisem dintisorii de soricel si frumusetea bucuriei sale vadite. Ii vazusem si timiditatea de care dispunea din plin, dar de care va scapa intr-o buna zi. 
Dupa ce i-am sarutat ambii obrajorii si parul de pe frunte (caci fruntea lui se bucura din plin de pletele  negre asemenea carbunelui stins) a plecat sa doarma, mai mult impins de S., decat din propria lui dorinta.

" Domnisorule D.,  sper ca orice se va intampla in viata aceasta si indiferent cat de comune, sau nu, ne vor fi cararile, tu sa nu uiti de existenta mea, cum nici eu nu voi uita de a ta! "



Cu dragoste si respect,
 Madalina Ioana Mistrean!


sâmbătă, 17 ianuarie 2015

Muritorii

N-astepta cuvinte
Sa-ti cladeasca palate
Si nici micii monstri
Sa te raneasca-n toate.

Simte-mi iubirea
Si iarta-mi prostia,
Asculta- mi amarul,
Ia-mi agonia.

Cuprinde-mi umerii
Si saruta-mi gatul,
Ridica-mi toti norii
Si iata-mi iubirea.

Cauta-ti cuvinte,
Nu-nchide gura
Asculta-mi extazul
Cu urechile-ti surde.

Reia sapca ,
De pe dulapul limfatic
Fa-ti plecaciunea
In prezentul iernatic.

Umple-ti iar patul,
Cu oasele rupte
Si nu-mi duce dorul
Plec spre iertare...













marți, 13 ianuarie 2015

Culoarea noptii negre

Ziceai ca-s incolora,
Dar m-ai colorat
Si viata-mi zboara
Spre adevarat.

Ti se umfla vene
Si-ti pleznesc tendoane,
Iti incordezi muschii
Sa-ti oferi scapare.

Mi te-arati gol
Si nu ai rusine,
Iti stau goala-n fata
Cautand nemurire.

Iti vad urechile,
Cum asculta taste
Si-mi privesti mainile
Cum cauta-n toate.

Ma crezi minunata,
Da-s doar efemera,
Cauta-mi-ai trupul
Cu-a ta piele colora.



sâmbătă, 10 ianuarie 2015

Dimineata cu alcool

Imbatata de alcool
Risipita cu matol
Capul doare,
Nu-nceteaza,
Eu dormeam,
Dar iar sunt treaza.

Ochii-s mici,
Gura-i uscata,
Trupu-i palid,
Coasta luata.

Scriu,compun
Si recitesc ,
Vezi, admiri,
Dar nu vorbesti.

Secatura si durere
Alcoolul iar nu-i placere.
Mana grea simte prelung,
Soarele ce-i aparut.

Cearcanele mi-s vecine,
Au inviat din amintire,
Gloata toata de alcool
Slugareste om cu om.

Tremuratul cel pervers
Are loc iar in cotet.
Eu ma uit ca n-am scapare
Si dispar in sufocare.

Ochi,urechi
Maini si picioare
Tample, vene, sforait,
Toate intr-un pat ciuntit.





miercuri, 7 ianuarie 2015

Paduchele flausat

Saruta-mi-ai mainile cu buzele-ti pline,
Privi-m-ai prin ochii tai verzi.
Sa tragi aer din toti plamanii tai,
Tortura-mi-ai sufletul !


Respira-mi-ai aerul,
Atinge-mi-ai pielea toata,
Sa te contopesti cu mine,
Hai sa fim unul singur !


Striga-ma din nou,
Numeste-ma iar "Paduche flausat",
Simte-te plictisit
Si lasa-ma-n amintire,
Impreuna cu Ioana mea!






Cu dragoste,

                 Madalina Ioana Mistrean!


vineri, 2 ianuarie 2015

Privelisti si dorinte in buchii

        Din asternuturile ce o inconjurau cu atata blandete si caldura, a ajuns pe scaunul din fata biroului, chinuindu-si coloana vertebrala. Motivul este lesne de inteles, caci ceea ce cititi acum, este ispita ce-i  alunga somnul si-i umple mintea.
         Sub lampa chioara, cu o oglinda ovala in fata si fel de fel de lucruri insirate pe birou, sta cu un caiet in fata, cu pixul in mana dreapta si mazgaleste. Mazgaleste in nestire cuvinte ce danseaza aiurite in fata mintii si creierului cantandu-i necontenit, iar ea zboara. Ii calatoresc ochii catre patul nici mare, nici mic din dreapta trupului sau si il zareste dormind pe B., acoperit aproape in totalitate de patura imensa si grea, ce-i tine de cald. Din cand in cand, el isi schimba pozitia corpului, oftand adanc, fara pic de constiinta. Sta pierdut in odihna.
           Pe fereastra din fata biroului vede balconul minuscul si din acesta isi indreapta privirea catre sirurile de cladiri ce o-nconjoara, zarind si o mica parte a Bulevardului F. Din blocurile ce se-nalta ici sau colo, observa ferestre luminate, martore ale nelinistii omenesti in dimineata tarzie. Privind cerul in infinitatea sa, cerceteaza degradeul culorilor de la albastru inchis pana la albul murdar spre gri si invers. Stelele sunt aproape absente, iar luna-i disparuta. Racnetul scos de vant, intr-un mod barbar ii infioara auzul, pielea si firea, iar frigul ce-l insoteste ii ingheata inima. Strazile-s inca luminate de felinarele neobosite, slugi ai noptii.
          Ochii ii sunt grei si simtamintele-mprastiate in colturi de lume, iar odihna parca-i e interzisa. Vrea sa aiba parte de ea, dar asemenea zilei de astazi exista multe nopti ce ii devin albe, caci inchide ochii si cuvintele-o apasa. Cuvintele i se invalmasesc in linistea mintii sale obosite atunci cand inchide ochii, ducand-o la disperare, punandu-i mainile sa scrie, sa le infatiseze. Vor sa formeze idei, unele langa altele, si-s mandre cand sunt asternute pe hartie si se falesc, parand interminabile uneori. Cuvintele mintii ei sunt nerabdatoare si nu-nceteaza a se perinda, obligand-o la propozitii banale sau pompoase, alcatuindu-i ganduri sumbre, vulgare, gingase sau istete.
Se-ntreaba acum sarmana fiinta, muncindu-si existenta:“ Eu cand voi deveni cuvant, sa pot fi citita si sa ma mandresc cu intelesul ce-l exprim? In cate cuvinte voi fi descompusa vreodata? Candva voi fi transpusa in buchii, sa ma pot dezvolta, sa-ajung poveste maiastra? ”

Rog cititorii sa-i raspunda amaratei ce vrea sa devina poveste…





marți, 23 decembrie 2014

Vid

Vreau,dar nu pot
A-mi intelege oful,
Caci creierul mi-e plin
De mercurul amorf.

Vorbesc intr-una,
Vorbesc doar cu mine
Si rar vine vreuna
S-aduca trezirea,
 In viata-mi ciudata
Cu ganduri ascunse
De sentimente profunde
Pastrate-n uitare...

Privesc aici,
Privesc si dincolo
Si ochii se plimba
Aiurea-n deriva,
Asemenea mintii
Ce se scalda-n minciuna.


miercuri, 10 decembrie 2014

Amalgamul necunostintei de 20 de ani

                Era ora patru dimineata, a zilei de 4 decembrie 2014. Cu urechile-ndreptate spre marsul picaturilor de apa agitate, ce cadeau siropoase pe pamant, asfalt si omenire, fixam cu privirea aleea inundata cu doar doua luminite portocalii in capatul sau, prin geamul inghetat. Atingeam cu pieptul “Craciunita”, floarea rosie ce-mi impodobea pervazul, iar sub mana stanga, imi stateau mute si cuminti cateva clementine. Picioarele-mi atingeau caloriferul fierbinte, iar talpile-mi calcau nepasatoare covorul ponosit. Farmacia din coltul strazii, isi facea simtita prezenta prin lumina verde si obositoare, ce palpaia neincetat. De ici, de colo, cate-o alarma a vreunei masini pornea bezmetica, in timp ce alte automobile se bucurau de ploaia ce spala pacate. Implineam 20 de ani de existenta lumeasca.
                Incepusem dimineata acelei zile in patul meu de zi cu zi si noapte cu noapte, alaturi de trei suflete calde. Incepusera a-mi canta la ora 00:00 a acelei dimineti,  “La multi ani” , facandu-ma sa rosesc si sa ma rusinez de atentia ce mi-o acordau. I-am imbratisat si le-am sarutat obrajii, fiecaruia in parte.Nu ma asteptam la vreun cadou, caci nu eram si nu sunt obisnuita sa primesc asa ceva. In 20 de ani imi serbasem ziua de trei ori si cu toate acestea sunt o fericita,caci unii nu cunosc varsta la care am ajuns eu, iar altii nu isi permit gura de apa sau paine pentru a deschide ochii in ziua ce urmeaza.
                Lantisorul si cerceii de argint, cu piatra albastra, mica si plina de finete ( primite de la S. ), mi-au dilatat pupilele.  Inainte sa vad continutul cutiutei, ma umpluse de fericire gestul sau, caci imi arata dragostea si respectul pe care le purta pentru existenta mea lumeasca.  Dupa plecarea sa, am adormit alaturi de M.
                M-am trezit plina de fericirea Universului si dupa un dus am plecat spre Goblin, alaturi de M. Acolo mi-am servit o parte din colegii prezenti la locul de munca cu ciocolata si am stat la palavre timp de cateva ore.  Ajunsi acasa (G. si D. sunt frati si am plecat cu ei de la Goblin), am inceput a manca cu pofta ce am gasit in frigider,caci foamea ne rodea. Alaturi de G.  , D.   si M. , era prezenta acum si Mirela (colega noastra de apartament, adica a mea si a lui M.), care spre marea mea mirare, reusise sa ma convinga involuntar de talentele actoricesti ce le tinea ascunse.
                Cu un ton grav si o expresie sobra a figurii, ma chemase la ea in camera, pretinzand probleme serioase ce necesitau clarificare. Eram putin panicata, caci ma asteptam la reprosuri, desi nu-mi gaseam vina. A inceput sa-mi relateze verzi si uscate despre ea si despre M. , in timp ce ma mai lua in brate. Printre povestile ei fara legatura intre ele, mincinoase si adevarate, usa camerei a fost deschisa brutal de M., care intreba cu un ranjet, abia ascuns :
                -Mai aveti mult de vorbit? Hai, inapoi in bucatarie cu voi!
Deodata, Mirela nu mai avea nimic sa imi destainuie si mai cu chiu, mai cu vai, m-a scos pe usa camerei, grabita. In bucatarie lumina era slaba si calda, venita parca dintr-o multime de lumanari chioare. Nu gresisem. Eram asteptata de ceilalti trei, iar M. tinea in maini un tort de inghetata imbrobodit cu douazeci de lumanari pitice. Mi se canta “La multi ani” pentru a doua oara si pareau fericiti, iar eu… Eu aveam un zambet larg si dantura dezgolita, de ziceai ca gura sta sa mi se rupa sub asediul bucuriei ce-mi inunda firea. Am stins lumina lumanarilor firave si am fost pusa sa desfac sticla de sampanie, ce aparuse misterios in lipsa mea, asemenea tortului plin de lumanarele. Era pentru prima oara cand desfaceam o sticla de sampanie. Dopul a ricosat violent spre pereti si tavan, sfarsind pe masa incarcata. In restul serii ce ramasese din acea zi, am ras necontenit.
                Am constientizat la finalul zilei, ca noi, oamenii, ne decidem singuri soarta prin alegerile facute (e adevarat ca unii nu au dreptul la alegeri, ci la a se subjuga altora pentru a-si pastra viata) , caci de vrem sa fim fericiti sau tristi, suntem. Fericirea nu sta in lucrurile materiale ale acestei lumi, ci caznita in noi, in fiecare. Ne pierdem constienti esenta, originea si traditiile alergand disperati dupa bunastarea materiala, golindu-ne sufletele de tot ce inseamna cu adevarat frumos. Noi, singuri si impreuna, distrugem omenirea.
                Privesc peste umarul schilod inspre trecutul existentei mele si ma regasesc stearsa. Ce scop am in idila aceasta, numita “Viata” ? Voi reusi vreodata sa ma cunosc cu adevarat? Ma vor cunoaste altii, inainte sa ma cunosc eu?
                Tu, scumpo, scumpule, voi, cei ce-mi cititi acest articol banal, ati reusit sa va cunoasteti cu adevarat? Care este drumul si scopul existentei omenirii? Sa m-ajute careva sa-nteleg cine-i “Viata”, ce trebuie sa fac cu ea, in ea…
                Risipiti-mi amalgamul de necunostinte, voi, cei ce-mi aflati acum gandurile oarbe…
               

                



marți, 2 decembrie 2014

Noduri

Mi se-aseaza in gat, stomac si creier, noduri de dragoste ce doare. Doare iar lipsa ta. Aparentele ce aratau false gesturi si atingeri revenite la viata, au pierit din nou.
Somnul, acest inamic perfid ne face programe diferite, iar noi traim in lumi absente. Sexualitatea din noi piere si eu ma sting odata cu ea. Pleci si eu ma-ndepartez aievea, aducand in lumea noastra comuna regrete, urlete, contraziceri.
Mi-ai format noduri cu moartea ta de fiecare seara si mi-le-asezi strategic, sa nu mai pot respira, manca, gandi.
Cat sa ne mai sece sufletele, moartea ce aduce visare?





luni, 24 noiembrie 2014

Mogaldeata risipitoare a trecerii timpului

    Am obosit. Ma frang gandurile si ma nelinistesc temerile. Unde dispari, copile? Schimbari, asta vad in tine, dar nu-mi plac. Unde-ti indrepti pasii?
Te-ndrepti spre tinuturi reci si zile amare, insa nu vezi, n-auzi, nu simti. Urmezi aceasta cale precum un orb si schimbi prezent si viitor. Cum uiti trecutul asa usor si devii asemenea vremii?
Imi pun intrebari si nu mai sfarsesc, nu-mi gasesc somnul, asa cum tu iti pierzi urma. Vreau trecutul inapoi, dar trecutul ce te indruma spre acest drum, insa e ceata, iar mie mi-e frica. Frica sa nu creez din tine un mim, caci dorintele mele parca nu-ti prisosesc si fiinta ta nu accepta. Nu accepta sa redevii TU.
    Cel ce erai odata, acum nu mai existi. Au ramas umbre din tine si firmituri din atingerile tale,bucati din bucatele de priviri si buze. Caut disperata mainile ce odata ma cuprindeau cu foame si buzele care-mi stalceau trupul cu simtiri ametitoare. Imi priveai ochii in lumina soarelui si te mirai de culoarea banala ce o aveau. Imi mangaiai chipul plin de groaza si il luminai. Pipaiai cu sete sanii moi si-ti alunecau mainile pe fiinta mea tinere, fara control, dar azi...Unde fugi cu asa disperare? Unde vrei sa-ti ascunzi dragostea?
Odata, rupeai vorbe din luna si soare si le imbinai sec, dar le adoram. Azi vocea-ti creeaza morminte in care ajung cu spaima si ma ataca lupi ce urla zanatici.
Opreste furtuna, risipitorule!!!



miercuri, 19 noiembrie 2014

M-a regasit hazardul existentei

Trandavesc obosita, cu mintea plina de framantari, intr-un pat. Lenjeria rosie ce acopera patul, pernele, patura, imi chinuie privirea. E acel rosu strident ce ma-ndeamna la pacate trupesti, dar tu sforai deja. Camera-i dezordonata, plina de ambalaje si perne, pungi si doua scaune uitate aiurea, iar peretii-s albi, fara pic de veselie.
Acum cateva ore umblam bezmetici prin Bucuresti intr-o masina simpla, mica, lenesa uneori, dar imi placea. Lumini de pretutindeni, in diverse culori imi violau retinele, dar nu ma dezgustau, caci tot ansamblul lor creau Capitala dizgratioasa si superba in acelasi timp. Podul invaluit si parca sustinut de alb imaculat, parea creatura marina in ceata serii reci ce ne tinea companie. Sute de masini ce ne tratau cu dispret si aroganta, asteptau galagioase la semaforul disciplinat sa porneasca din nou in goana nebuna pe bulevardele imense, chinuite de oameni comozi si grabiti.
In fata Casei Poporului, in parcarea imensa, ai oprit masina si am asteptat o ora incheiata venirea prietenului nostru, V.V. Plictisul nu a reusit sa ne ajunga, caci am inceput sa vorbim verzi si uscate, in timp ce frigul isi gasea usor, usor loc cu noi, in masinuta bolnava.
Te-am sarutat dupa un timp, insa mintea-mi evada la cerceii pe care nu ii atarnasem de lobii urechilor mele reci, asa ca mi-am dezlipit gura de gura ta si am marturisit-o cu voce tare. Nu iti venea sa crezi ca spun asta, asa ca ai intrebat imediat, pentru a te convinge:
-La asta te gandesti tu cand ma saruti?
N-am putut decat sa rad nevinovat si trist in acelasi timp, iar tie ti se dilatau pupilele. Am simtit nevoia de drama, desi am parte de ea neconditionat, asa ca am rostit dramatic:
-Tu nu ma mai iubesti!
Rostisem sec acest lucru, iar tu l-ai luat in serios, desi nu credeai cu adevarat (privirea te trada) si instant ai spus:
-Nu ma, nu te mai iubesc!
Am inceput sa imi strivesc palmele si pumnii de hainele ce iti ascundeau trupul, dar satul m-ai imobilizat si am inceput sa iti strivesc cu dintii mainile. Te durea, iar drept razbunare mi-ai muscat buzele si nasul, mainile si obrajii, iar eu radeam haotic, de parca durerea ce mi-o provocai era placuta. Muscai din mine cu rautate, in timp ce imi impreunasei mainile si le sfaramai cu a ta.
Obosisem, iar tu ai iesit din masina sa iei aer si a aparut V.V. V-ati salutat zgomotos, in timp ce eu faceam cunostinta cu A. (fata cu care venise V.) . A. si cu mine ne-am dus fiecare in masina (si V. avea masina), iar voi ati ramas langa ele, palavragind aiurea, in timp ce eu inghetam.
Ati stat indeajuns la povesti, incat picioarele imi erau iubite de frig atat de groaznic, ca si cum nu mai erau ale mele, iar mintea mea saraca mi-a adus in prezent trecutul meu nefericit si am inceput a plange patimas, fara a da insa de banuit. Aveam privirea fxata pe geam, gura imi era muta si lacrimile curgeau fara pic de zgomot pe obrajii reci si vineti.
Te-am enervat cand ti-am dezvaluit motivul durerii mele neincetate si nu te puteai abtine sa nu tipi, caci asa te descarcai, dar la un moment dat ai rostit:
-Esti slaba femeie! Fii naibii mai tare si nu mai spune ca nu poti. A spune "NU POT! ", e de fapt "NU VREAU! ", iar tu iei cacatul asta in brate, cacatul asta de "NU POT!" !
Nu dureau vorbele tale grele, ci ma faceau fericita. Fericita ca tu ai incredere in mine si crezi in cine sunt eu si in cine voi fi. Simteam.
Ne-am plimbat anapoda prin magazine cu V. si A. , iar eu ma intaream si uitam de greul ce vroia sa ma distruga. Ne-am intors acasa destul de devreme, am prins crimpeie de filme si emisiuni la televizorul penibil din living , apoi ne-a cuprins somnul (pe tine) si foame de lectura (pe mine). 
Iata-ne aici, acum, tu dormind si eu scriind, nu citind. Scriu sa-mi golesc creierul de ganduri ce locuiesc pe subconstient. Acum nu ma pot privi, dar ma simt frumoasa, nu fizic, ci sufleteste.
Imi simt ochii plini de plumb, caci au varsat lacrimi, iar trupul mi-e istovit, desi n-am depus efort. Creierul meu ingreunat de griji, mila si egoism, nu vrea sa-mi mai ajute corpul cu nimic, iar inima mi-e slabita de dor si abia mai simt cum bate...
In stanga trupului meu greoi, sta cuminte cartea din care voi incepe sa-mi hranesc curiozitatea haina a creierului viclean. Caldura din camera mi-a molesit fiinta firava, dar voi incepe a citi, caci azi urlu insetata de vointa hazardului omenesc. 



joi, 13 noiembrie 2014

Inconstient de propria inconstienta

Dormi istovit langa mine cu buzele-ti pline, respiratia galagioasa, sprancenele neicruntate. Trupurile noastre goale, cu mintile pline de framantari trandavesc pe un pat neingrijit, neatigandu-se.
Te privesc cu dragoste, caci simt asta din plin pentru fiinta si existenta ta, dar te privesc si cu mila pentru somnul care mi te fura in fiecare noapte cu saruturile sale dulci si placute. Ai tresarit aici, acum, in timp ce scriu, te-am intrebat daca esti bine, dar exista atata inconstienta in trupul tau incat nu ai puterea sa imi raspunzi. Constientizezi, in schimb, deranjul produs de lumina lampii si de zgomotul pe care il produc eu. Singuratatea careia ma lasi ostatica noaptea, cand adormi inaintea mea ma transforma complet, sufletul devenindu-mi greu, mintea goala, inima straina, ochii transparenti, gandurile incolore, buzele agitate, trupul fierband. 
Nu-mi doream decat caldura trupului tau, gustul pielii tale, parfumul vorbelor pe care le rostesti…

miercuri, 5 noiembrie 2014

Scâncet

Astazi am vorbit din nou, dupa o saptamana in care nu ne-am adresat niciun cuvant amarat...
Nu ne-am mai vorbit, pentru ca eu am decis sa nu mai urmez calea aleasa de tine pentru existenta mea si am renuntat la medicina.
Ti-am socat bolnaviciunea visului tau snob si nu ai mai vrut sa ma auzi, caci asa cum am dezvaluit in povestioara mea anterioara, mandria te reprezinta...
Am sunat-o cu sufletul spanzurat de curiozitate si iubire, pentru a vedea daca firul vietii sale nu s-a intrerupt, dar ai raspuns tu. Nu m-as fi asteptat...
        -Da!
          -Ce faci? am intrebat cu o voce joasa si plina de dezgust fata de tine.
-Bine! a fost raspunsul tau sec si amar, dar plin de orgoliu.
A urmat o pauza infinita intre existentele noastre si apoi am cerut-o pe ea la telefon, caci nu mai puteam respira de dorul sau. Vocea-i m-a facut sa uit de orice rau si eram imbalsamata de dragoste pura. M-am hranit cu sufletul sau frumos, vocea sa calma si gandurile-i sincere, iar de bestia ce te reprezinta, uitasem.
A insistat sa vorbesc cu tine, desi stia faptul ca trupul, mintea, sufletul si toata entitatea mea se ofileau din uscaciunea ce tu o pulverizai fara greutate prin orice por, vorba…
Incercam sa leg cu tine o conexiune, dar erai rece si diabolic. 
La un moment dat ai inceput sa iti descosi gura aceea cusuta cu prostie si mi-ai prezentat urmatoarele apasari :

“Duminica am dat de patru-cinci parinti care vorbeau de copiii lor. Unul din ei avea fiica la facultate in anul cinci si avea un loc de munca foarte bine platit. Tu, insa, nu ai mama, nu ai tata, suni doar cand vrei.”

Ma durea iar.

De ce vezi exemple in altii si nu crezi in mine, orbule? De ce ma critici pentru visul meu si alegerile pe care le fac?

In timp ce luptam cu mine insumi, sa nu ma podideasca plansul, tu ai continuat:

“Ai facut din nou cost suplimentar. Ti-am spus sa nu mai faci! “

Atat de mult iti infrumuseteaza tie viata banii, in locul celor trei copii pe care ii ai si o sotie loiala, iubitoare, care iti suporta tot cretinismul de care esti plin, pentru ca te iubeste?

Nu iti ajungeau criticile, asa ca idiotenia de care dispuneai din plin, te-a indemnat sa continui…

“Eu cred ca te vei plafona si nu vei ajunge nicaieri, desi m-as bucura sa nu fie asa! “

Stateam si ascultam tampa cum creieru-ti innamolit de rau si indoctrinare iti conducea gura catre vorbe grele. Nu te-am intrerup si la final am spus doar:
 “Nu ma voi plafona! “
Am vrut sa inchei cat mai repede dialogul, asa ca am rostit: “ Noapte buna! “ , dar nu ai facut decat sa inchizi apelul, fara ca macar sa imi raspunzi ceva.
In primele secunde nu am gandit decat atat: “Ce badaran! “ . Imi veneau doar cuvinte urate la adresa ta, ca sa iti imbrace caracterul si nu ma puteam abtine, dar la gandurile bune ale Iuliei, care ma sunase la 2 minute dupa ce am terminat conversatia, te-am uitat.
Ea ma sunase sa imi spuna ca ii este dor de prezenta mea, de gesturile haotice pe care le am zi de zi. Citise povestea despre tine pe blog inainte sa puna mana pe telefon…
Consider ca tu nu meriti respectul oamenilor, caci tu nu respecti omenirea, tu respecti banul dupa care alergi secunda de secunda, insa nu se lasa prins de tine.
Sunt un nimeni in lumea asta trecatoare si nu am vreun drept sa te critic, ori sa te judec, dar Dumnezeu o va face si nu iti doresc decat multa intelepciune in lumea ce va veni, daca in aceasta nu o accepti.

Te iubesc si nu voi ascunde asta de nimeni! Te iubesc, chiar daca tot ce faci e sa ranesti necontenit…
Eu nu vreau mandria si orgoliul in viata aceasta atat de frumoasa, caci am de oferit multa dragoste si respect, chiar si pentru cei ce ma vor sfarama!






Temeri si sperante...

Gandurile mi se impleticesc si lupta cu mine. Sunt doar o idioata… tin in mine frica si ura, dragoste si mila. Mi-e frica de el, de reactiile lui, il urasc pentru faptul ca m-a obligat sa pornesc in viata pe un drum ales de el, fara ca eu sa fiu intru totul de acord. Pe ei ii iubesc pentru curajul pe care il au in fata lui, dragostea curata pe care o poarta in sufletele lor bogate, desi goliciunea locuieste si in a lor existenta…
"Te intrebi de ce exista goliciune cand totusi au bogatie?"
 Au la fel ca mine tristetea aceea oarba care nu dispare. Nu dispare pentru ca e hranita de gesturile lui, de vorbele lui diabolice, de chipul sau hain. El tine dragostea ascunsa, prizoniera… E incatusata de mandrie si orgoliu, care de acesta sunt imbratisate si acceptate ca si cum sunt cele mai scumpe pe lumea asta si oricine le doreste.
“Ce ai deveni tu bruta, daca ar disparea mandria din corpul ala manjit de rautate si nervi?”
Mi-am pierdut dorinta de a ajunge acasa, acolo unde am crescut, pentru ca sunt constienta de prezenta sa ce imi va provoca scarba. 
"De ce stii tu doar sa impui, sa inchizi timpanele la dorintele altora, sa-ti strangi inima in pumni pentru a nu iti pierde orgoliul? Asa vrei sa iti pierzi tu existenta? Vrei sa dispari din lumea asta cu inima otravita de regrete si idei fixe, timpanele surde, ochii rai, gura otravita de vorbele rele, mainile manjite de durerea ce i-ai provocat-o ei, ani de-a randul?"

Nu sper decat la o schimbare...



vineri, 31 octombrie 2014

Saracia ratiunii noastre este bogatia inimii…

Ai luat in ochii tai verdele copacilor infloriti, albastrul marii calme si culoarea aprinsa de soare, acel galben ce emana caldura. Unde-ti sta tie inima efemerule?
Vrei sa-mi imbratisezi trupul, dar sa fie gol si esti  infometat… sufletul iti tanjeste dupa linistea ce acum nu o mai are. De ce intrebi asa des ce incerc sa fac in viata ta? Iti raspund plina de idiotenie ca: “Nimic!”, iar tu zambesti ca intotdeauna pentru ca stii ca mint… te mint cu frica de a nu ma indragosti de tine…
Ti-ai umplut trupul de culori, spunandu-mi ca vrei sa reprezinti momente din viata ta… pe mine sa ma tatuezi cu totul… Zambesc intr-una momentan, pentru ca m-am trezit cu o stare ciudata, plina de culorile curcubeului…
Zambesti, dar buzele iti pleaca in josul gurii… de ce nu esti fericit cu adevarat? Stiu raspunsul, dar nu vreau sa recunosc povara care ma reprezinta… Nu vreau suferinta ta, dar  o obtin involuntar…
Respiri greu langa mine si eu imi tin inchise lacrimile in ochii mei saraci si rai, pentru a nu a le lasa pe ale tale sa evadeze, pentru a nu scoate la suprafata durerea din tine...
Daca inteleg? Mi-e frica de durerea ce ti-o provoc prin lipsa mea…
Acum imi spui ca sunt imposibil de frumoasa... unde-ti este rationamentul? Nu te mai pierde in ochii mei…
“Daca ti-ar fi inima, pe cat esti tu de frumoasa…”, dupa care am pierdut firul spuselor tale… inima mea e saraca, suferinda si nu o cunosc nici eu… sunt instabila emotional….
Da, sunt doar in copil nebun in lumea asta nebuna, asa cum ai realizat si mi-ai dezvaluit in cuvinte acum...

Iarta-mi naivitatea!

Cu dragoste, Madalina Ioana Mistrean!






joi, 30 octombrie 2014

Al 6-lea simt venit din suflet chinuit

M-am trezit captiva intr-o zi cu soare, in patul meu morocanos. Abia scapasem dintr-o lume in care mi se prezentau scene de violenta, din ganduri ale subconstientului ce ma apasau, dureau, agitau. Am pus hotarata mana pe telefon si am sunat-o pe cea care suferea in acel orizont indepartat, acum fictiv, ca si atunci.
-Alo!
-Ce faci?
-Abia m-am trezit! Tu?
-Muncesc!
Era un dialog banal si monoton, ca de fiecare data cand comunicam pentru prima oara in ziua respectiva. Parea la fel de ocupata si plictisita ca in fiecare zi a existentei sale. Avea pe suflet multe apasari, ce reuseau sa ii innegreasca sufletul si sa ii manance linistea mintii.
-Am si eu o rugaminte la tine! ii spun plina de incredere ca ma va ajuta in problema ce mi-o creasem singura, deoarece sufletul ii era divin.
-Spune! raspunde, presimtitd parca iminenta prostie pe care aveam sa i-o spun.
-Am si eu nevoie de o adeverinta, ca azi am test la anatomie si nu vreau sa ma duc pentru ca am incercat sa invat, dar nu imi ramane nimic intiparit.
-Nu!
Atat raspunse, sec, hotarat si apasat.
-De ce nu inveti? Ti-am oferit toate conditiile, te-am ajutat, iar tu…continua sincopat si cu parere de rau pentru ceea ce nu infaptuiam, asa cum ar fi trebuit sa fac.
O mai rog de cateva ori si raspundea la fel de decisa ca nu va face asta si ca va trebui sa ma duc la facultate, indiferent de ceea ce voi face (voi pica sau nu testul la anatomie, care era de asemenea cu plata), iar dupa ce termina de explicat acestea, ma lamureste si asupra faptului ca este ocupata la servici, ca nu mai poate vorbi si inchide telefonul, fara sa isi mai ia bun ramas.
Eram singura in pat, innotand alaturi de ganduri cretine, simturi de deznadejde si lacrimi fierbinti. La un moment dat, la aproximativ cinci minute dupa ce imi inchisese telefonul instant, aproape fara sa imi dau seama, ma suna inapoi. Am inceput din nou sa o rog in diverse feluri sa faca rost de acea adeverinta, dar isi pastra parerea si hotararea ca si cum presimtea ca ceea ce facea era benefic. Plangand fara oprire si facandu-mi sufletul amar, ii zic necontrolat, adancindu-ma in tristete si respiratii aproape inexistente:
-Am visat cum erai batuta! Mereu ma gandesc la tine…si plangeam chinuindu-ma sa respir si sa opresc tristetea din mine, pe care stiam ca i-o transmit.
-Du-te la facultate si da testul ala! Nu fi incapatanata! AZI O SA AI NOROC! Ce va fi, va fi! O sa ii spun tatalui tau sa iti puna bani pe card sa platesti testul.
Era de nedescris cat de decisa putea fi, cat de luminata ii era simtirea, inima, sufletul, mintea. Am ajuns la facultate si am dat cu greu si cu regret acei bani pentru a reface acel test, apoi am ajuns in sala de examen, asteptand subiectele. Tremuram ca varga si ma gandeam doar la mama, cand rostise doar atat : “AZI O SA AI NOROC!!!”. Imi picasera subiecte nedescris de usoare si reusisem sa ma si degrevez de materie in examen. Dupa ce am iesit din facultate, totul in jurul meu era frumos, dumnezeiesc, divin. Oamenii erau mai frumosi, gandurile mele senine, iar sufletul imi calatorea doar in clipele frumoase, pe cand din minte nu imi iesea vocea mamei.
Am ajuns acasa si am sunat-o cerandu-mi iertare, multumindu-i sincer si plina de regrete ca am pus la indoiala indemnurile sale. Simteam din vocea sa multumire si mandrie, iubire si fericire. Toata ziua mi-a fost splendida, petrecuta doar printre clipe si momente, ore si minute invaluite de o fericire totala, insotite toate de sufletul extaziat, de prezenta vie a mamei in existenta mea.
Astazi, mi-am dat seama ca nu exista comparatie intre mama si oricare alta femeie din lumea aceasta trecatoare. Am constientizat ca nu pot concepe momentul in care va trece in nefiinta , in care existenta imi va deveni sumbra, creierul plumburiu, ochii nevazatori, urechile surde, trupul nepasator.
Ti-ai imaginat vreodata cum iti va decurge existenta dupa ce mama ta nu va mai fi, draga cititorule? Cum va fi cand iti vei aminti ca ai jignit-o si nu ti-ai cerut scuze, pentru ca erai prea mandru?
Mandria si neascultarea invita in viata ta hazardul….






miercuri, 29 octombrie 2014

Dezvaluiri in tainele unui sarut


Ar fi trebuit ca somnul sa ma fi invaluit la aceasta ora, iar degetele mele sa nu tasteze, sa nu imi mai constientizez existenta, sa fiu “moarta”. Somnul trebuia sa ma fure, asemenea mortii, iar la aparitia zorilor sa ma aduca inapoi, pentru a ma lasa prada soarelui, traficului de masini, multimii de oameni, dezastrelor si nebuloaselor eterne, zilnice.
M-am asezat langa el pe canapeaua din sufragerie, am inceput sa il privesc si m-am convins pentru a mia oara ca il iubesc cu adevarat. Era foarte ocupat cu conversatii pe facebook si proiecte, iar eu imi doream foarte mult sa il sarut, ating, sa vorbesc cu el, sa ma tina in brate, sa ma stranga tare asa cum face uneori cand sentimentele ii erup ca dintr-un vulcan.
-Saruta-ma! , ii zic dornica si calda, iubitoare si nerabdatoare, iar el ma saruta scurt si sec, prea cuprins de problemele ce il apasa…
-Mai vreau! , rostesc naiva.
-Nu vezi ca am de scris? Mai am si de invatat pentru partial! imi spune pe un ton de om stresat, enervat, plictisit, nemultumit…   
  Am plecat in dormitor, aruncandu-i o privire de teama, imbibata cu dragoste, regrete, deznadejde, mila, dar cu toate acestea exista si speranta pe acolo, pe undeva…
Simtea ca ceva ma apasa, ca ceva nu imi convine, ca apele mele s-au tulburat si ma intreaba monoton:
-Ce ai?
Era aceiasi intrebare pe care fiecare din noi o pune, fara sa constientizam uneori…’
-Nimic! ii raspund cu un ton de om agitat si nemultumit in permanenta… Punea aceasta intrebare din sufragerie, iar eu zaceam in dormitor, privind pierduta si indragostita in tavan, gandindu-ma in permanenta la el si calmandu-ma. Dintr-o data il simt langa mine in pat si aud din nou :
-Ce ai?
Repet acelasi raspuns aiurit, rostit de oricine, oricand, oriunde, oricum:
-Nimic! acum simtindu-se cum ma calmam prin simpla lui prezenta, atat de aproape de fiinta mea… Il sorbeam din priviri si il analizam, de parca il vedeam pentru intaia oara de-a lungul existentei mele. Am palavragit despre proiectele sale, examene, partiale, absentele mele de la facultate si alte nimicuri, iar deodata ii aud glasul:
-Te-ai suparat ca nu am vrut sa te sarut, nu?
-Da! , raspund fericita ca stia ce era in sufletul meu, ca stia dupa ce tanjeam…Ma priveste duios, cu ochii sai mari si frumosi, scaldati de un verde ametitor, iar intre noi linistea domnea.
-Acum ma pupi? intreb ca un copil prostut, care isi doreste jucaria din vitrina unui magazin. Rade sincer si din priviri imprastie iubire si caldura.
-Doamne, ce fata ai avut! Ai belit niste ochi…! si rade din nou, bucurandu-se parca de ceva ce primise, de un plan ce reusise sa fie pus in aplicare, iar lui avea sa ii aduca beneficii. Apoi ma imita si zambeste larg, dezvelindu-si dantura alba. Ma saruta dupa care imi explica iar ca are de facut proiecte si de invatat (avea impresia ca e necesar sa spuna asta, de parca eram in necunostinta de cauza). Pleaca in sufragerie, cascand larg si meditand la cum sa faca sa sfarseasca mai repede, sa ajunga cat mai curand in bratele somnului si odihnei.
Pe geamul din dormitor, privesc din nou in aceasta seara si asemenea unui film pe care il vezi a doua oara, peisajul e acelasi. S-a schimbat insa ceva, deoarece in aceasta lumina difuza a aleii, aud caini care vorbesc intr-una, negasindu-si linistea, intr-o noapte atat de senina, dar nu vad niciunul. Or fi oare nemultumiti de motoarele masinilor care nu inceteaza sa se mai perinde pe sosele, la orele acestea tarzii, obligate de proprietari sa calatoreasca in noapte pe drumuri nesigure, plimbandu-i de colo, colo? Azi, linistea nu mai domneste…




marți, 28 octombrie 2014

Primele ganduri printre simtiri amortite






Stateam langa el si ma intreaba deodata:
- De ce nu scrii?
Ma uitam prostita la el, ca si cum nu isi constientiza spusele…
-Scriu deja, nu observi asta? ii zic senina, dar contrariata ca si cum el avea o problema de perceptie (invatam cu teama si interes la anatomie).
-Nu fata, de ce nu iti deschizi un blog?
Dupa vorbele astea, eram si mai uimita, deveneam aiurita si cum totul mi se parea o bataie de joc, intreb:
-Ce-ti veni?
-Pai...tu scrii frumos…te exprimi frumos…
Avea ganduri sincopate, incerca sa isi gaseasca motivele pentru care mintea ii nascocise aceasta idee. Alaturi de el, acum pe canapea, tinandu-l in brate imi lasasem gandurile sa faca ce doresc si incepeau sa navaleasca sute si mii de lucruri si fapte, povesti si trairi pe care le-as putea impartasi.
Am fost botezata sub numele de Madalina Ioana Mistrean. Ganditi-va cate fete mai poarta aceste prenume… Am fost nascuta si crescuta, educata si formata in localitatea Targu-Ocna, judetul Bacau. Mi-am petrecut copilaria cu o sora, un frate si doi parinti, efemeri  toti, la fel ca mine, la fel ca voi. Acum am nouasprezece ani si am ajuns in Constanta, pentru a urma Facultatea de Medicina.
 Am ajuns in patul ce-i va fi suport trupului meu, cand voi aluneca tardiv in lumea inconstientei, pana la sosirea diminetii pline de soare si sunt cuprinsa de entuziasm pentru acest inceput de blog. E magnifica senzatia de fericire produsa de sperante.
Dupa ce am dialogat in contradictoriu vreo cinci minute asupra foilor mele de pe noptiera, ce stau cuminti in partea lui de pat, s-a lasat pagubas, fiind cuprins de umbrele noptii, falsitatea viselor si caldura asternuturilor.
Ochii imi joaca feste si urla cat ii tin puterile ca imi bat joc de ei, punandu-i sa priveasca la o ora atat de tarzie un ecran de laptop ce are un contrast mult prea alb pentru puterea lor. Privesc pe geam si vad o alee invaluita intr-o lumina asemanatoare cu cea a cojii de portocala, pustiita insa, pescarusii fiind singurii care o mai inveselesc. Din cand in cand, mai vezi trecand cate-un individ ce trebuie sa se lipseasca de calatoria in taramul viselor, de caldura oferita de bratele sotiei sau a iubitei, ori pur si simplu de caldura oferita de vreo patura veche, dar calduroasa, pentru a pazi cladiri ce vor sa se inalte falnice, pentru a fi admirate in vremuri viitoare. Toate acestea aveau contraste mai calde, culori mai inchise, dar globii mei oculari au reusit sa ma convinga ca au si ei nevoie de odihna, asemenea intregului meu organism, asemenea intregii mele fiinte. Poate nu am scris multe lucruri in aceasta prima zi si cu siguranta nu am exprimat mai nimic din tot ce mi se perinda prin suflet si creier, dar voi continua asta dupa ce trupul imi va sta inconstient si fericit in pauza bine meritata. Mai vreau sa spun doar : “Noapte buna, suflete frumoase!”.